Am iesit din casa.

Da, ieri s-a intamplat minunea. Pentru mine iesitul din casa inseamna a merge intr-un bar, cafenea, sau de ce sa nu-i zic pe sleau, crasma [dar in care sa nu beau alcool]. Chestia asta n-am mai facut-o de vreo jumatate de an, daca nu ma insel, la modul ca, atunci cand merg la Catalin, merg la el acasa, si deci nu prea pot spune ca ies in lume.Desi, acolo este Stargate [paragraf terminat intr-un sunet apocaliptic de mirare totala, si de ingenunchiere in fata maretiei Stargate-ului].In bar nu-i Stargate. Nu, nu.

Orisicat, ieri a trebuit sa o fac si pe asta, pentru ca a trebuit sa ma vad cu SatanicVals, care a castigat cel de-al doilea loc la concursul mult-adulat si mult-mediatizat organizat de mine [not]. A fost destul de draguta toata faza. N-am mai facut asta de foarte multa vreme, sa ma intalnesc cu cineva cu, care nu ma cunosc, si cu, care am facut cunostinta pe Internet. Trebuia sa ne vedem la 17:30. Bineinteles ca am ajuns acolo la 17:00. M-am orientat linistita inspre o banca si-am inceput sa citesc din Marea, de John Banville. La ora 17:34 am inceput sa ma agit. Ma gandeam ca, desi vorbisem noi pe messenger ca sa ne vedem in cursul zilei respective, poate retinusem eu gresit si intalnirea noastra avea sa se desfasoare in ziua urmatoare. Nu stiu de ce, de fiecare data cand se intampla ceva potential neplacut, cumva trebuie sa fie vina mea si a memoriei mele proaste.

Dar uite ca nu, stateam doar in locuri diferite. E drept, in aceeasi zona, dar ne asteptam la 7 metri maxim una de cealalta, nerecunoscandu-ne. Asa ca am facut-o si pe asta si uite ca n-a fost asa de greu.

Am fost in Master Pub. Interesant locsor, interesanta muzica, dar cam...mare. Foarte mare.

Concluzia e ca ne-am si imprumutat 2 carti: eu i-am dat "Apa pentru elefanti", de Sara Gruen si "Zgomot alb", de Don DeLillo, iar de la ea am primit "Parfumul", de Patrick Suskind si "Lolita", de Vladimir Nabukov.

De-abia astept sa-mi implantez neuronii in ele. Sper doar sa nu uit sa-i iau inapoi, ca mi se mai intampla si asta.

Cum ziceam, CineBooks o sa se mute intr-o casa noua, si probabil ca am sa aleg o platforma wordpress pentru asta. Dar, pana una alta, vreau sa schimb numele, pentru ca mi se pare din ce in ce mai lipsit de substanta. Si, cum sunt myths-freak si history-geek, am ales, ca inspiratie pentru noul nume, mitologia nordica, si-anume cea a vikingilor.

Stiti voi, Odin, Thor. Cu ocazia asta, cautand pe wikipedia, am aflat niste chestii incredibile. Am avut o carte despre vikingi pe care am devorat-o, cand eram prin clasa a 5-a parca, dar nu mai tin minte mare lucru.

Astfel, in mitologia nordica, lumea este impartita in Asgard si Midgard. Asgard e taramul zeilor, in care traiesc Odin [un fel de Zeus local], fii sai [printre care si dragutul de Thor, zeul tunetelor si fulgerelor, exponent de seama al razboiului si dotat cu un ciocan magic], sotia lui, Frigg [zeita cerului, iubirea, fertilitatea, frumusetea], Freyr [zeul fecunditatii, ploii si fertilitatii], Tyr [zeul razboiului, care hotaraste sortii de izbanda], Loki [cel mai malefic dintre toti, care, desi apartine unei alte familii, traieste impreuna cu cea a lui Odin si ajunge sa-i lucreze pe la spate pe toti, initiind Ragnarok -sfarsitul lumii]. Midgard este taramul oamenilor, "lumea de mijloc", inconjurat de un ocean imens, in care traieste sarpele Jormungand, care este atat de mare incat impiedica iesirea oricarui individ. Midgard va fi distrus in Ragnarok.

Raiul e Valhalla [dupa cum, sunt convinsa ca stie toata lumea], si un fel de iad [desi nu cine stie ce] este Helheim, pazit de zeita Hel, si ai caror ocupanti sunt cei care mor de batranete si in urma bolilor. In alte cuvinte, cei care nu au sansa sa moara eroic, pe campul de lupta.

Ce-mi place foarte mult la toata mitologia nordica e ca se pune foarte mult accent pe curaj, bravura in general si spiritul de sacrificiu, de a-ti salva onoarea chiar cu propria viata. Tari vikingii astia.


In alte cuvinte... cum sa se numeasca noul blog despre carti?

Am expediat cartile astazi, prin Posta Romana. Estimez ca vor ajunge, cel tarziu, vineri, 17 iulie.

Atat.

Diminetile.

Le iubesc. In acea ora cat imi ia sa ma dezmeticesc, de fapt [in alte cuvinte da, daca trebuie sa ma trezesc la 6 mai degraba ma trezesc la 5], imi plac diminetile pentru :

- mirosul cafelei macinate si ajunse, apoi, magic, in cana mea
- copilasii care merg la scoala cu parintii, in graba, ca sa nu piarda autobuzul
- mirosul general de mic-dejun care vine din tot cartierul si care-mi inunda narile, in timp ce stau tacticoasa la geamul meu de la bucatarie. Briose, clatite, oua ochiuri, poti ghici ce gateste fiecare familie in parte
- tacere. Nu stiu cum o fi la altii, dar noi nu suntem foarte vorbareti dimineata, si ador asta. Sa nu fiu intrebata nimic, sa fiu lasata in pace = raiul meu personal.


Daaaar... urasc atunci cand trebuie sa ma trezesc devreme, ca sa ajung tocmai in celalalt capat al orasului. Sau atunci cand ploua torential [ca astazi] si nu stiu cu ce sa ma imbrac [desi eu iubesc realmente ploaia, dar asta e o alta poveste]. Sau sa stiu ca voi calatori cu autobuzul 41. Sau sa stiu ca-mi voi vedea colegii [pe care-i iubesc foarte foarte mult - NOT]. Sau sa ma astept sa-mi predea un octogenar, 2 ore neintrerupte, fara pauza.

Noapte buna :))

Cum am facut 100 de dolari in 2 ani

Imi dau seama ca titlul suna absolutamente penibil, dar trebuie sa recunosc ca asta e adevarul. Scria, zilele trecute, si Anti-Plicti despre asta, si-anume ca imbatranesti pur si simplu pana sa aduni o suta de dolarei prin reclamele Adsense.

Iata ca, insa, acum vreo saptamana si jumatate, a venit marele momente in care am fost la posta si mi-am ridicat banii, echivalenti in lei. Mi s-a parut cumva magic sa ridic niste bani si sa nu fi facut nimic pentru ei. Chiar daca da, astept de vreo doi ani sa se adune, si da, m-am chinuit sa scriu despre orice mi-a trecut prin cap numai ca sa am un continut. Imi pare rau sa zic asta, dar nu sunt printre cele mai amuzante persoane de pe planeta asta, si chiar daca-s usor de amuzat, eu una nu-s capabila nici de a zice bancuri, glume, nici de a face faze funny.

Asa ca, daca ati selectat modalitatea de plata prin Western Union la Adsense, pe data de 24 a lunii in care atingeti 100 $, o sa va apara o imagine de genul asta, la Payment details:



P.S: e destul de evident ca acolo ar trebui sa fie, in mod normal, numarul secret si suma de bani primita :)

Asa ca, pana la urma, desi ma pot plange ca am castigat suta asta extrem de greu, in cursul celor doi ani de cand am blogul asta, pana la urma eu n-am facut mare lucru. Eu doar am asteptat clickurile.


Cred ca CineBooks o sa se mute, cat de curand, la alta adresa, cu alt nume.

Planet Earth

Ieri am ramas absolut stupefiata de prostia umana. Stiam ca ea nu are limite si imi doresc, adeseori, sa vina naibii un meteorit si sa rada orice urma de Homo sapiens sapiens de pe planeta asta, care a ajuns intr-o stare realmente deplorabila numai din cauza noastra. Dar iata ca ieri, uitandu-ma la un buletin de stiri la televizor, am aflat cum un dobitoc [altfel nu-l pot numi] si-a lasat fetita nesupravegheata si aceasta a cazut intr-un fel de put. Bineinteles, au fost chemati pompierii cu toate resursele lor, si credeti-ma, s-au chinuit oamenii aia ore in sir sa o scoata de acolo. Toate aceste eforturi culminand cu extragerea corpului neinsufletit al unuicopil nevinovat.

M-am saturat de atata prostie, si cred ca exista multi oameni care imi impartasesc opinia. In mod clar nu sunt eu printre persoanele care sa-si permita sa-si exprime o parere legata de evenimentele totalmente stupide care au loc in lumea asta, dar nu ma pot abtine sa ma simt profund dezgustata de tot ceea ce vad la televizor.

Dupa ce m-au bombardat cu stiri despre moartea lui Farah Fawcett, dupa ce-a mai murit si Michael Jackson si toata lumea numai despre asta vorbea.. dupa toate porcariile care se intampla si pe care le vad infatisate intr-o lumina dizgratioasa la televizor, pot spune ca m-am saturat pana peste cap de mass-media si de oameni in general.

Daca ar fi sa mor pentru animalele si plantele din lumea asta, daca as sti ca, o data cu mine, ar disparea orice prost care polueaza gratuit si inutil mediul inconjurator [aici nereferindu-ma doar la o poluare chimica si fizica, ci si la una fonica si informationala], m-as sacrifica benevol.

In ultima vreme, am avut sansa sa urmaresc o serie de documentare facute de BBC, care fac parte, toate, dintr-un proiect numit "Planet Earth". Cu ocazia asta, am invatat despre o multitudine de specii de existenta carora nu avusesem habar niciodata, si, de asemenea, am avut sansa sa constat ca VIATA, in toata frumusetea ei, trebuie pretuita ca un fulg de nea. Trebuie sa avem grija de absolut tot ceea ce ne inconjoara, iar ideea ca, in cursul urmatorilor ani, toata natura ar putea sa-si schimbe infatisarea din cauza actiunii noastre cretine invazive, ma indurereaza profund. Ma doare si ca ursul Panda nu mai are ce bambus sa manance, din cauza dezvoltarii exagerate a infrastructurii si a oraselor, ma doare si ca ursul polar n-o sa mai aiba unde trai, din cauza topirii exagerate a ghetarilor, ma doare ca anual, dispar atatea si atatea specii numai din cauza NOASTRA.

Uitati si voi ce frumos:

Nimic important

Inca nu am avut timp sa expediez premiile. Sper ca nu va suparati pentru asta, dar sunt destul de ocupata cu a avea grija de bunica mea. Astazi, spre exemplu, am fost la prima statie pentru ca eu sa-mi iau Jurnalul National cu romanul "Cartea Mironei", de Cella Serghi, si pentru ca ea sa-si cumpere niste ceai anti-alergic de la un magazin Plafar.

Am cautat prin imprejurimi paine fara sare, pentru ca ea tine un fel de regim [are diabet], dar n-am reusit sa dam peste nici o brutarie care sa faca asa ceva. Astfel ca s-a decis sa-si coaca ea niste paine., ceea ce, bineinteles, ma bucura, dat fiind faptul ca ceva facut in casa e intotdeauna mai bun si natural decat ceva cumparat.

Apoi, am fost pe la o prietena de-a ei, care ne-a tinut o gramada de vorba, dar, cum s-a terminat in sfarsit sesiunea si, cum, din fericire, nu mai am pentru moment nimic de invatat, am putut sa-mi petrec timpul ascultandu-le. Afara este foarte cald, si cred ca in curand au sa fie cam 35 de grade, deci singura solutie la problema asta e sa stau cat mai mult prin casa, la racoare.

Pana una-alta, intentionez sa scriu, in momentele urmatoare, pe CineBooks un articol despre Tess d'Urberville, un roman absolut fantastic si pe care am avut sansa sa-l citesc datorita colectiei Cotidianul, in cadrul careia a aparut. Sa achizitionezi un roman atat de valoros la un pret aproape derizoriu [7 lei] mi se pare mai mult decat o afacere. Pe langa ceea ce poate insemna el, adica hrana pentru suflet si constiinta, este si un mod frumos si economic de a le lasa urmasilor tai o mostenire mai valoroasa decat o oricare alta. :)

Va doresc o zi buna [cat mai racoroasa, daca se poate] :)