Despre citit

/ miercuri, 1 iunie 2016 /
Imi recunosc nestiinta de la inceput. Nu am mai citit niciodata nimic scris de Zaharia Stancu, desi stiam faptul ca parintii mei au fost mari admiratori ai prozei sale, atunci cand erau mai tineri. L-am intrebat pe tata despre SATRA, de cum am inceput sa o parcurg. Mi-a spus ca i-a placut mult, dar, cum ii e obiceiul, n-a mai adaugat altceva, probabil ca sa nu-mi divulge mare lucru din actiune. Imi aduc aminte cu duiosie de momentele in care ai mei m-au impins cu greu sa citesc romane, cand aveam doar 8-9 ani. Au inceput cu Heidi, fetita muntilor, au continuat cu Cei trei muschetari, pentru ca apoi sa ma orienteze inspre Jules Vernefata de care am dezvoltat prima mea relatie de iubire-ura. Imi amintesc cu drag de serile in care tata, probabil din dorinta de a ma verifica la citit, ma intreba cum evolua actiunea in Copiii capitanului Grant, care a ramas, pana in ziua de azi, singurul roman pe care l-am citit in aproape trei luni de zile. A fost o experienta initiala extrem de dificila cu Verne, pe care sigur n-as dori sa o repet cu odrasla mea, mai ales ca am ajuns sa ador stilul autorului in discutie, o data ce-am citit O calatorie in centrul Pamantului, la care am stat prima oara treaza pana tarziu ca sa o pot termina intr-o singura zi.

Lasand la o parte amintirile mele frumoase cu lectura, o sa spun ca, acum cateva zile, m-am gandit eu ca ar fi bine sa abandonez mandria mea ridicola, si sa-mi setez un alt fel de challenge literar, pentru anul in curs. In loc sa citesc 100 de carti, unele mai bune, altele mai putin bune,  o sa aleg preponderent lecturi pe spranceana, pe care sa ma pot baza si care sa ma tina lipite de paginile cartilor pana cand le dau gata. Zis si facut. Avand in vedere ca detin marea majoritatea a cartilor aparute in colectiile Adevarul (cele verzi) si Jurnalul National (cele rosii,  BPT), plus o gramada de alte editii vechi ale parintilor mei, nu-mi va veni greu sa citesc literatura romana. As vrea sa mizez pe ea pentru ca, de ce sa nu recunosc, prea putine carti scrise de autori autohtoni au ajuns sa ma dezamageasca. E regretabil ca nu obisnuiesc sa citesc literatura romana contemporana, probabil tot din aceeasi frica, sa nu ma deceptioneze.
Tot in aceeasi ordine de idei, am citit pe un site de stiri ca exista o propunere de introducere a literaturii universale in curicula actuala gimnaziala si liceala. In principiu, mi se pare o situatie corecta, cu atat mai mult cu cat, fani ai lui Harry Potter, Charlaine Harris sau Stephanie Meyer exista cu siguranta printre prichindeii din ziua de astazi, astfel incat n-o sa le vina greu sa descopere si alti prozatori. Daca se va insista pe clasicismul european si/sau american, eu zic ca o sa le vina cat de cat greu, insa nu asta voiam sa zic neaparat. Ce as vrea sa subliniez e ca gimnaziul si liceul sunt doua forme de invatamant in care elevul are, practic, sansa sa isi studieze culturala locala. Luand in considerare fenomenele umane existente actualmente, nu stiu daca introducerea literaturii universale prin rapirea a 20% din literatura romana ajunge sa fie o propunere chiar fericita.

Sa va zic de ce. Mie mi-a placut sa citesc de mica, insa preocuparile care au venit mai tarziu mi-au cam distras atentia. N-am renuntat, insa, niciodata sa ma tin serios de scoala, sa am note bune, pentru ca stiam, asa cum imi explicasera mama si tata, ca acesta era singurul mod ca sa nu-mi distrug viata, mai tarziu. Parca banuiau, inca de pe atunci, ca admiterea la facultate avea sa se realizeze pe baza de concurs de dosare. Fiind o eleva nu neaparat excelenta (am avut dintotdeauna probleme la materiile stiintelor exacte, mai putin biologia), desi interesata de studiu, am avut grija sa-mi pastrez media generala, indiferent de circumstante, peste 9,00. Asa ca, de bine, de rau, chit ca aveam un chef nebun de a iesi pe afara, a trebuit sa citesc marile romane ale oamenilor nostri. Pasiunea pentru citit nu a murit nicicand, doar s-a estompat. A revenit in forta, insa, in clasa a douasprezecea, cand invatam pentru examenul de bacalaureat si a trebuit sa (re)citesc opere importante. Ion mi-a placut intr-atat de mult incat am ajuns sa-l citesc de patru ori (nu in acelasi an, totusi), pentru Marin Preda oricum dezvoltasem o obsesie prin clasa a noua, asa ca doar am recitit cele doua volume din Morometii, Delirul si Viata ca o prada, ca sa imi revin. Enigma Otiliei mi se pare chiar si in zilele noastre o reflectie perfecta a societatii interbelice iar Camil Petrescu m-a incantat de fiecare data cu Ultima noapte... si Patul lui Procust. Ce nu prea mi-a placut sa citesc a fost poezie, dar am invatat sa-l apreciez de la distanta pe Eminescu, sa-l ador pe Bacovia, si sa-l detest pe Blaga. Tare rau imi pare, dar n-am putut niciodata sa-i agreez stilul.

Concluzia mea ar fi: nu prea multi tineri din ziua de azi sunt interesati de literatura romana, insa ar trebui sa fie. Avem o serie de valori care ar trebui promovate, nu date la o parte de amenintarile straine, ale caror calitate literara nu o contest, insa ar fi frumos sa fim ceva mai nationalisti, macar o data.

Speranta moare ultima! Poate cititul va reveni, ca pasiune, daca ochelarii pentru dorks si geeks tot sunt la putere si daca stilul vestimentar chic actual e tipic unui tocilar. Poate, in subsidiar, ceva le transmite tinerilor astia ca e bine sa se apuce de frunzarit o carte, ca e o modalitate frumoasa de a-ti petrece timpul liber, ca sa nu mai zic ca e nascatoare de multe subiecte de conversatie.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2010 Cristina Vulpe, All rights reserved
Design by DZignine. Powered by Blogger