Se afișează postările cu eticheta De vorba cu Cristina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta De vorba cu Cristina. Afișați toate postările

Eliberarea animalelor din gradinile zoologice

/ marți, 4 octombrie 2016 /
Am vazut ca anul asta este foarte la moda sa militezi pentru drepturile animalelor si, mai ales, pentru drepturile celor din gradinile zoologice. Bineinteles ca si eu, la fel ca multi oameni din lume, iubesc animalele si ma simt atinsa de multe dintre cazurile tragice care apar prin social media si despre care ajung sa aflu, intr-un mod sau altul.

Sunt complet de acord cu protejarea tuturor speciilor de orice fel. Sunt la fel de acord cu ideea ca omenirea nu e sustenabila actualmente, si ca trebuie sa-si schimbe obiceiurile alimentare, cel putin gradual. Ce sa mai zic de suprapopularea planetei si de ritmul realmente infiorator in care unii se reproduc? Nu acestea sunt, insa, subiectele care fac acest articol.

As vrea sa ma declar ori pentru, ori impotriva eliberarii animalelor din gradinile zoologice, insa cred ca problema este cu mult mai complicata decat pare. Vorba aia, lucrurile nu sunt niciodata ceea ce par. Avem impresia, cand intindem mana inspre tigrul ala fatat in captivitate si care si-a trait toata viata in captivitate... Ca o duce greu, ca lumea ii da de mancare, si ca, in foarte multe amplasamente de genul asta, e extrem de bine ingrijit. Dar ca na, e deprimat pentru ca cineva il tine inchis. Tonul nu e sarcastic, e doar realist.

Problema devine complicata in momentul in care militezi pentru asa ceva, gradinile chiar se inchid, animalele sunt puse in libertate, si duc o existenta singuratica si trista, pana la moarte, pentru ca le e imposibil sa se mai integreze in vreo comunitate din salbaticie. De asemenea, trebuie sa luam in calcul faptul ca aceste animale nu au vanat niciodata in viata lor, si desigur, nu e ca si cum nu mai au instinctul vanatorii in materialul genetic, dar... ce le va face sa castige prada in fata unui pradator mai bun, cu exercitiu si dexteritate perfectate in timp?

Campaniile care se organizeaza pentru inchiderea gradinii zoologice X sau Y, cu termen de executare de maine, sa zicem, mi se pare nerealiste si prostesti. Sunt exemple perfecte ale gandirii pe termen scurt, la care nimeni nu-si pune problema ce se va mai intampla dupa ziua de maine. Toata lumea e multumita si perfect satisfacuta ca si-a atins scopul, adica sa inchida gradinile zoologice. Super... si-acum ce facem cu atatea animale fara casa, fara mancare, fara ingrijiri? Mai degraba, ar trebui sa se militeze pentru inchiderea GRADUALA a acestor adaposturi, respectiv ca animalele sa isi traiasca, totusi, viata pana la capat, si cand ultimul exemplar va fi murit, gradina sa se inchida. Nu vreau sa fiu cruda si nici sa spun ca solutia asta e una 100% buna, cu atat mai mult cu cat m-a impresionat povestea celui mai trist urs din Argentina, care a murit in captivitate anul trecut (parca). Dar mi-ar placea ca planurile de genul asta sa priveasca un pic si in viitor.

Voi ce parere aveti despre gradinile zoologice?

Frica de schimbare

/ marți, 19 iulie 2016 /
Acest articol este destul de personal, astfel incat daca nu va intereseaza viata mea, va rog sa nu continuati sa cititi. Am decis sa-l scriu pentru ca am o serie de idei care-mi tot trec prin minte de la o vreme, si pe care trebuie sa le notez undeva. In lipsa de un jurnal fizic, apelez la blogul acesta.


Ce este frica de schimbare?


Cand eram mai mica, m-am gandit, de multe ori, ca schimbarea imi face bine. Fie ca era vorba de un loc de munca nou sau de o tara pe care sa o vizitez pentru prima oara - cert e ca toate lucrurile de acest gen aveau un impact pozitiv, atunci cand mi le imaginam. Mi-a fost intotdeauna o oarecare teama de lucruri care apar prea brusc sau care par sa fie prea bune, dintr-o data. Scepticismul meu se datoreaza faptului ca nu am crezut si, probabil, niciodata nu voi crede ca ceva bun apare inopinat, sau ca cineva iti poate face un cadou de o valoare iesita din comun (fie, el, si de valoare sentimentala, nu fizica) doar fiindca asa vrea, si nu pentru ca s-ar astepta la ceva la schimb. Sigur, asta denota ca am o lipsa de incredere in umanitate, dar ma vad nevoita sa recunosc ca asta e felul meu si nu-mi imaginez ca ma voi schimba, vreodata.


Pe masura ce anii au trecut, am avansat in varsta si-am invatat din unele experiente, indiferent ca m-au afectat favorabil sau nu. In prezent, duc o existenta calma si echilibrata, motiv pentru care ma impotrivesc destul de vehement atunci cand apare ceva ce ar putea perturba linistea mea sufleteasca.


Pentru a fi ceva mai exemplificativa, o sa vorbesc despre plecarea din Romania. In urma cu cativa ani, a pleca din tara era, pentru mine, un concept benefic. Ma imaginam lucrand la ceva posibil stresant, insa avand un standard de viata net superior celui pe care l-as fi putut avea aici. Trebuie sa recunosc ca eram destul de nefericita, din mai multe puncte de vedere. Nici nu excelam pe plan profesional, ba mai mult, nici nu ma imaginam lucrand in domeniu, pe termen lung. Cu toate astea, ma complaceam intr-o mocirla de mediocritate si credeam ca nu aveam sa mai ies din ea niciodata. Nu ma asteptam ca, in prezent, sa am un job care sa ma rasplateasca financiar si sufleteste mult mai mult decat oricare l-as fi putut avea in domeniul pentru care m-am pregatit aproape un deceniu.


Pe masura ce situatia s-a schimbat si a intervenit un echilibru care ma face multumita, ideea plecarii din tara nu a mai revenit in mintea mea. Nu am eliminat-o in totalitate, fiindca nu poti sa stii la ce sa te astepti. Pe de alta parte, ea nu a mai fost o nevoie stringenta, si nici nu am mai manifestat o dorinta nebuneasca de a ma afirma profesional, fie ca e vorba de content marketing sau de medicina veterinara. Ca sa fiu sincera si s-o si scriu (ca sa devina realitate), that ship has sailed. Pur si simplu nu ma mai potrivesc cu meseria asta, partial pentru ca sunt extrem de comoda si-mi place sa lucrez la birou chiar si zece ore, si partial fiindca, oricat de interesant ar fi domeniul din punct de vedere stiintific, nu ma mai atrage. A fi medic veterinar este un efort constant, care necesita foarte mult timp investit in a invata lucruri noi, deoarece descoperiri apar in fiecare an. Eu nu am rabdarea asta. Mi-a luat multa vreme sa realizez acest lucru, cu atat mai mult cu cat, in ultimii trei-patru ani de facultate, mi-a placut deosebit de mult sa invat materiile care mi se predau la acea vreme. Da, am o fascinatie continua pentru microbiologie, imunologie, virusologie, si multe alte parti ale medicinii veterinare despre care citesc chiar si acum articole de specialitate, doar ca sa nu-mi ies din forma. In plus, imi place sa combin aplicabilitatea stiintelor sus-numite cu medicina umana, doar pentru a vedea cum este raspunsul imun la oameni, si altele.


Lasand asta la o parte, frica de schimbare a fost ceva ce a aparut relativ recent. Prietenul meu lucreaza in strainatate si o va face, probabil, multa vreme de acum incolo. Desigur, absenta lui ma afecteaza psihic. Pe langa aspectul emotional, imi este pur si simplu teama sa ma mut in alta tara. Desi e stupid, am incercat sa fac o lista de pros and cons pentru a-mi da seama ce avantaje si dezavantaje exista la chestia asta.


Ca avantaje, pot enumera deschiderea europenilor in general, pentru investitii, si pentru acceptarea celor din jur fara prejudecati. Mi-ar placea sa vad si la noi ca homosexualii, transsexualii, persoanele de oricare alta religie (sau fara niciuna) nu sunt blamate sau aratate cu degetul. De asemenea, mi-ar face placere sa-mi dau seama ca a-ti face un tatuaj nu te stigmatizeaza in fata trecatorului de pe strada. In plus, mai exista un avantaj demn de mentionat. Mie imi place muzica, dar locuind in Iasi si avand gusturi atat de diferite fata de marea majoritate a oamenilor de varsta mea, nu merg la evenimente fiindca Bucurestiul e departe, si fiindca nu vin formatiile care imi plac la mine in oras. Asta ar fi un pro major, fiindca as putea sa vad trupe precum Godsmack, Skunk Anansie, Guano Apes, Rammstein, si multe altele cu un efort minor, fara a fi nevoita sa dau o gramada de bani pe transport, sa iau avionul, sau sa petrec 7-8 ore intr-un tren infect. Mai mult decat atat, sunt convinsa ca a locui in vestul Europei ar fi o experienta benefica in sensul ca mi-ar deschide ochii si as putea deveni ceva mai receptiva, in general.


Ca dezavantaje, primul lucru care-mi trece prin minte e faptul ca parintii mei locuiesc aici. E drept ca, in acest caz, situatia e de nerecunoscut fata de acum patru ani. Intotdeauna am fost foarte atasata de ai mei, insa pentru o perioada de timp, a trebuit sa ii indepartez pentru a-mi putea croi drumul in viata, de una singura. Anul trecut, insa, atunci cand prietenul meu a plecat in Franta pentru o perioada de jumatate de an, nu am putut ramane in apartamentul pe care-l aveam inchiriat amandoi, deoarece nu mi-as fi permis sa achit chiria de una singura. In acest context, m-am mutat in fostul apartament al bunicii mele. De aceea, locuiesc mult mai aproape de parinti. Bineinteles, ii vad mult mai des, ba chiar si mai si in perioada asta, in care prietenul meu e plecat. Think of it this way: eu lucrez de acasa si in afara de pisica, nu are cine sa imi tina companie. Nu e normal sa ma vad cu parintii mai des decat de obicei? Sunt si o fire destul de retrasa, care-si poate numara prietenii pe degetele de la o mana, si cu acestia ma vad atunci cand exista timp liber de ambele parti. In alte cuvinte, poate ies o data sau de doua ori pe saptamana, dar mai mult nici nu as vrea, fiindca tind sa cheltui degeaba bani. In plus, hobby-ul meu, in afara de scris, este cititul. E clar ca nu pot citi intr-un mediu extrem de zgomotos.


Un alt dezavantaj reprezinta faptul ca imi este, pur si simplu, extrem de frica de ce o sa gasesc acolo. Asta e o teama nefondata, sau asa pare. Pe de alta parte, lumea e un loc deosebit de nesigur zilele astea (tocmai s-au petrecut atentatul de la Nice de ziua nationala a Frantei, incercarea de lovitura de stat in Turcia, si micul rampage cu toporul al unui afgan din ISIS intr-un tren din Germania). Toata lumea vorbeste despre cat poate fi Romania de sigura, in conditiile actuale, si e foarte rau ca SUNT complet de acord cu aceasta idee. Nu stiu daca o fi din cauza serviciilor de securitate extraordinar de bune pe care le avem (sa nu exageram, totusi, desi exista o scoala a securistilor tare bine pusa la punct la noi) sau pentru ca nici macar teroristii nu ne vizeaza, la cat de saraci suntem. Cert e ca asta e realitatea - atacurile teroriste sunt considerabil mai rare la noi in tara.


Ajung la ultimul dezavantaj, care consta in abilitatile mele financiare. Nu vreau sa dau cifre, insa acum ma descurc foarte bine. In Romania. Nu stiu cum as putea sa traiesc la fel in Germania, spre exemplu. Exista doua variante - ori imi gasesc de lucru altceva, acolo (ceea ce nu vreau sa fac nici in ruptul capului, fiindca-mi place prea mult jobul meu actual), eventual in domeniul medicinii veterinare (si-mi leg streangul de gat, mai devreme sau mai tarziu, avand in vedere ca nu asta vreau sa fac cu viata mea), ori traiesc pe banii prietenului meu. Ambele variante sunt inacceptabile. In primul rand, nu vreau sa ma intorc la meseria mea initiala, nu pot, nu vreau, nu exista, nu se poate. NU!!! Nu, nu, si nu. In afara de eventualitatea in care as avea, vreodata, destui bani incat sa-mi deschid un adapost pentru pisici (de pe urma caruia e clar ca n-as vedea niciun profit), nu concep nimic legat de medicina veterinara. O data ce-am demontat prima varianta, sa vedem de ce nici cea de-a doua nu mi se pare fezabila. OK, sa spunem ca pe o perioada scurta de timp (care poate fi si jumatate de an, si un an - depinde de la caz la caz sau de circumstante), m-as baza pe salariul partenerului. Asta ar fi acceptabil, cata vreme s-ar petrece pe un timp limitat. INSA, nu este un plan de viitor. Nu pot trai ca un parazit. Ideea asta este impotriva tuturor principiilor mele de viata. Cum sa iti imaginezi ca o sa fie totul bine doar fiindca altcineva plateste mancarea pe care o bagi in gura, ba mai mult, ca iti va plati hainele, tampoanele, spirtul, cremele de fata, orice...si in viitor? Asta nu e un stil de viata acceptabil, din niciun punct de vedere.

In the end, da, imi este frica, dar imi e ingrozitor de frica. Spre deosebire de altii, nu imi e teama de faptul ca am sa ma intorc… si vai, ce-o sa mai zica lumea! Nu. Mie imi e groaza de incapacitatea mea de a plati ceva, de a nu avea banii mei, de a depinde de altul, de a-mi vedea parintii foarte rar, si nu in ultimul rand, de a-mi vedea prietena cea mai buna foarte rar. De toate astea imi e frica. Si cel mai rau lucru e ca nu pot sa ma hotarasc daca vreau sau nu.

Cum a fost in Vama Veche (2)

/ duminică, 29 mai 2016 /
De la entuziasmul de a fi vizitat Vama Veche, am omis sa trec cateva informatii mai importante. Conform spuselor lui Sorin, ar trebui dat cu napalm in Eforie Nord. Complet de acord.
Unde am stat in Vama
In prima instanta, atunci cand am ajuns, pe la 1 jumatate-2 noaptea, neavand habar nici cum arata Vama, daramite unde e strada mai importanta din ea (make no mistake, am gasit-o totusi repede), nu aveam idee unde sa ne cazam. Am fost abordati de un nene care bea o Silva bruna pe marginea drumului, si care i-a aratat lui Sorin o parcare betonata, spunandu-i ca proprietatea ii apartine si ca ne putem instala acolo cu cortul. OK, OK, dar unde sa te speli? Recunosc ca tipul m-a cam inhibat, pentru ca era beat in mod evident si a insistat atat de mult sa-i arate locul de camping lui Sorin (situat undeva printre boscheti, pe intuneric), incat ma simteam cam straniu. A doua zi deja ma aclimatizasem complet, insa, intelegand ca asta e Vama.
Ironic, pe aceeasi strada (care era, pana la urma, Tudor Vladimirescu, asa cum cautasem pe net), am descoperit o pensiune cu o curte foarte larga, unde erau instalate multe corturi, dar din cauza orei nu aveam cu cine vorbi. Intr-un final, am gasit un pletos pe-acolo care a batut la un gemulet de la o casuta (erau mici ambele, ca sa-ntelegeti de unde provin diminutivele), apeland-o pe Tanti Elena. Si apare doamna sus-numita, chioara de somn si un pic ametita (nu stiu nici acum daca de la somn sau din alte motive), extrem de simpatica si directa si care ne spune, prietenos, sa ne instalam cortul ca platim a doua zi dimineata. Nu puteti sa va imaginati cat am frecat-o la melodie...si ea, a fost, saraca, mai mult decat rabdatoare. Pana la urma, ne-am cazat la o camera cu baie (era prima seara cand ajungeam), cu un pat dublu si unul single, care a costat 150 lei.
A doua zi, ne-am mutat la cort. Am platit 10 lei per persoana. Super ieftin. Mai pe larg, in curte existau doua cladiri cu etaj care aveau camere, casuta lui tanti Elena, si o gramada de spatiu. Dusuri erau cinci in total, insa de multe ori se dovedeau a fi insuficiente. Existau doua toalete, care contineau cate doua WC-uri si doua dusuri, iar un dus era situat afara. Incalzirea apei se realiza prin energie solara (erau instalate panouri!), dar lumea se spala incontinuu, asa ca nu prea ajungeam sa folosim apa calda, pentru ca, in mod evident, nu avea timp sa se incalzeasca. In curte mai erau o masa si doua bancute, unde lumea manca si chiar canta (uneori).
In Vama sunt multi adolescenti care vin sa petreaca... asa ca sa nu va asteptati sa dormiti prea mult. Noaptea nu era prea liniste, dar asta mai mult din cauza discutiilor filosofice care se incingeau in corturi. Intr-o noapte am avut sansa sau, mai degraba, nesansa, sa aud intreaga istorie mistificata a civilizatiei Maya, si eu mai reuseam sa mai atipesc, dar Sorin era, saracul, terorizat. Demistificatorul era un tip cu un ten foarte deschis la culoare, roscat si cu multi pistrui caruia cred ca i-as fi dat foc in a doua noapte, daca nu aveam norocul sa plece. Doua obsesii avea: civilizatia Maya si prietenul sau Marius, caruia i se adresa la modul curgator, nelasand pe nimeni sa il intrerupa, ba chiar din cortul lui am auzit expresia "Tu sa taci cand vorbesc!", rostita unei fete. M-a scos din minti fenomenul asta de misoginism si prostie.
Ce si cum se mananca in Vama
Daca te limitezi la paine cu pate, cartofi fierti sau altele, ce se mai pot gati la o butelie sau la casa omului, bineinteles ca iesi foarte ieftin. As fi inclinat inspre varianta asta, nu fiindca-s zgarcita, ci pentru ca eu am considerat, din totdeauna, ca nu ma duc in concediu ca sa mananc si sa cheltui banii pe asta in special, ci ma duc sa vizitez si sa ma simt bine (mai ales in tara noastra unde n-am ce incerca nou in materie de experimente culinare). De data asta, insa, am mancat in tot felul de locuri. Am fost La Canapele. A fost OK dar nu m-a dat pe spate. Shaorma lor (era de vita) nu m-a incantat grozav, desi era foarte mare, cred ca pentru doua persoane. Tot acolo am mancat niste taitei chinezesti cu legume si pui chiar buni, iar midiile erau faine, desi nu as mai incerca pentru ca nu cred ca imi plac in mod special facute pane.
Am mai fost la o autoservire din capatul strazii care margineste plaja (unde sunt asezate multe corturi), unde mi s-a parut destul de scump, dar era foarte bun, in special ciorba (am mancat de perisoare doua zile consecutiv). Locul asta era GROZAV. Toata lumea era de treaba si muzica excelenta: Tool, A Perfect Circle, Sting, Queen, Al Green, Pink Floyd, AC/DC, Led Zeppelin si-asa mai departe. Atmosfera era superba... m-a relaxat extrem de mult locul ala.
In alte doua seri am fost la Bibi Bistro, unde mancarea e fenomenala (desi am mancat branza cu smantana si mamaliga si piramisu (aceeasi chestie in doua zile diferite), am gustat din ce si-au ales persoanele care ma insoteau, adica pizza, snitel de pui, parfait de fructe si nu mai tin minte ce, si toate erau bune). Se organizeaza si multe concerte in localul mentionat; chiar in perioada in care am fost noi in Vama, au concertat Stillborn (sau Steelborn, nu mai inteleg care e numele formatiei - cred ca cea de-a doua varianta, insa se vehiculeaza pe internet si prima) si Trooper. Nu neaparat doua trupe dintre favoritele mele, dar ambele canta bine pentru genul abordat. Cu asta am vrut chiar sa le fac un compliment, dat fiind ca-s asa de selectiva cu privire la ce ascult, deci cand spun ca sunt buni, I mean it.
La Papa la Soni am mancat un gulas foarte lichid si destul de picant, care nu m-a impresionat extraordinar, dar care costa vreo 15 sau 17 lei.  Era OK si acolo ca atmosfera, dar destul de aglomerat.
------------
Daca-mi mai amintesc ceva anume, am sa revin cu detalii.

Cum a fost in Vama Veche

/ /
Anul asta am facut cea mai mare realizare a mea in ceea ce priveste concediile. Am vizitat, IN SFARSIT, Vama Veche. Un loc superb, extraordinar, unde vine lume normala (conform setului meu de valori), unde nu am auzit, in trei zile jumatate, nici macar o singura injuratura, si unde la o autoservire muzica era compusa din Pink Floyd, Queen, AL GREEN (!), Beatles, si multi alti muzicieni grozavi.
Pentru mine conteaza extrem de mult muzica, atunci cand merg intr-un local. Probabil, din acest motiv, un mare turn-off e sa aud Kiss FM undeva. Pe langa faptul ca am ramas blocata cam prin anii '70, muzica din ziua de azi mi se pare fara valoare, cu versuri mai mult decat prostesti, si avand o compozitie simplista, pentru retardati. Daca as compara... Shine On You Crazy Diamond cu Tenerife (piesa interpretata de o domnisoara a carei identitate nici macar nu o cunosc dar nici nu doresc), cam care dintre cele doua piese (poate e incorect ca am ales sa compar o trupa ca Pink Floyd cu o... domnisoara, dar sunt convinsa ca textieri mai buni exista pe lumea asta, totusi, daca pe ea nu o duce capul, saraca!) ar putea sa exprime ceva? Cam prima melodie, nu?
Formatia mea preferata e Led Zeppelin, care nu o duce la fel de bine la versuri (trebuie sa recunosc asta, din pacate) ca Pink Floyd sau alti monstri sacri, dar care e valoroasa ca intreg. Are un groove aparte, imi vine sa ma batai de fiecare data cand aud o melodie, vocea extraordinara a lui Robert Plant imi da fiori pe spate, iar cand face Page cate un solo aproape ca ma desprind de realitate.
Ei, Vama Veche e singurul loc din tara unde am auzit Zeppelin de atatea ori, in trei zile jumatate. Doar pentru asta, m-as intoarce oricand acolo. Putea sa fie la munte sau la mare, cert e ca Vama e o oaza pentru oamenii care asculta muzica buna. Toti indivizii sunt relaxati, poate si un pic fumati, n-o sa neg, dar se comporta foarte frumos toti, vorbesc civilizat, si nu m-am simtit nici macar un singur moment in primejdia de a ma ineca intr-o mare de cocalari, asa cum am patit in Costinesti (si inca de doua ori).
Ma bucur enorm ca am avut sansa sa vizitez acest loc special, si sunt convinsa ca o sa vreau sa il revad si la anul. In ciuda dezordinii si mizeriei... nu e la fel de multa ca in Eforie sau Costinesti. In Eforie Nord se ascultau manele la maximum, cand am trecut cu masina prin statiune! Groaznic. Imi venea sa ma comport ca Van Helsing fata in fata cu Dracula, si cred, sincer, ca as fi exorcizat pe toata lumea numai de as fi dispus de puteri supranaturale.
Din pacate, insa, nu te poti lupta cu o mare intreaga de...sa le zicem oameni, care asculta asa ceva.
Sorin, iti sunt etern recunoscatoare si nu numai, evident. Multumita tie, am ajuns intr-un loc pe care voiam sa-l vad de mai bine de un deceniu.
Voi ati fost in Vama Veche? Daca da, cum vi s-a parut? (atentie, aceasta intrebare se adreseaza in special persoanelor care asculta muzica buna)

Cum s-a schimbat viata mea in ultimii ani (A Very Long Update)

/ luni, 23 mai 2016 /
 
Acum ca s-au facut aproape doi ani de cand lucrez in alt domeniu, m-am hotarat sa scriu cateva lucruri despre cat de mult s-a putut schimba viata mea in ultimii patru ani.

No regrets


O sa incep prin a spune ca cea mai buna decizie pe care am putut-o lua, in urma cu patru ani, a fost sa ies dintr-o chestie care parea sa ma traga inapoi. Nu vreau sa dau foarte multe detalii cu privire la subiect, tocmai fiindca e unul personal si nu ar avea niciun sens sa ma intorc in trecut. Oricum, tot ce am de zis e ca, adeseori, e mai bine sa nu mai privesti inapoi si sa iti asumi deciziile radicale. Tot pe filiera asta, as mai adauga ca unii oameni sunt dispensabili si ca poti evolua considerabil mai mult daca nu-i ai alaturi. Ca e vorba de o prietenie sau de o "prietenie", unele lucruri nu se schimba niciodata, dupa cum nici caracterul unui adult nu suporta prea multe modificari pe parcursul timpului. De aceea, nu am absolut niciun regret. Actualmente sunt pur si simplu fericita pe acest plan si apreciez toate momentele petrecute alaturi de Sorin.

Weight


As vrea sa atrag atentia ca asta e doar opinia mea proprie si personala cu privire la ingrasat si obezitate, in general. Intre 2012 si 2013, am slabit aproximativ 40 de kilograme. Intrebarea logica, in cazul asta, e "Dar vai, cate kilograme aveai?". O sa va zic. 103. Bineinteles, gaining and losing weight is a challence that never goes away, cu atat mai mult cu cat inaintezi in varsta. E drept ca am mai pus cateva kilograme la loc, insa niciodata nu s-a ajuns la momentul in care sa ma urasc la fel de mult cum o faceam cand aveam 100+. Ca in cazul multor alte persoane, obisnuiesc sa folosesc mancarea drept inlocuitor pentru sentimente pe care nu le primeam din alta parte. O data ce-a intervenit schimbarea de care spuneam mai sus, mi-am dat seama ca o buna parte din nefericirea mea generala nu mai are nicio baza in realitate, si-atunci nu-mi ramanea nimic altceva decat sa actionez si pe partea fizica. Am inceput cu o dieta hipocalorica bazata pe multe legume, gratare, fierturi, si ceaiuri. Am continuat prin dezvoltarea unei obsesii pentru efort fizic si depasirea limitelor mele pe acest plan, astfel incat, la final, pot spune ca faptul ca am mers la sala pentru aproape jumatate de an a fost o hotarare extrem de buna, atat pentru sanatatea mea corporala, cat si pentru cea mentala.

In alte cuvinte, am inceput sa apreciez imaginea mea in oglinda, si nu intr-un mod narcisist. Am realizat ca echilibrul intre a duce o viata sanatoasa si una aparent sanatoasa este extrem de fragil, mai ales cand ai vicii ca fumatul, de care pari ca nu poti scapa. La final, consider ca cel mai mare beneficiu pe care l-am primit din tot efortul depus pe parcursul a sase luni si mentinerea unui stil de viata sanatos e ca pot sa fac miscare fara sa obosesc repede. Sigur, un fizic sanatos si aratos se mentine cu efort continuu, lucru pe care nu mai sunt dispusa sa il fac la un nivel extrem. As such, problema mea actuala e ca lucrez de acasa si am un stil de viata sedentar. Din fericire, internetul asta e o unealta extraordinar de utila cand vine vorba de resurse ca videoclipuri gratuite (de pe YouTube) care-ti explica exact ce pasi trebuie sa faci pentru a reveni in forma, fie ca e vorba de yoga, pilates, sau alte forme de efort, sau de diete. Un lucru e clar: nu sunt adepta regimurilor bazate pe extreme, precum Dukan and the likes. Pot recunoaste ca am incercat Dukan pentru doar trei zile, insa fiind o dieta hiperproteica, am avut mai multe probleme decat rezultate, astfel incat m-am intors la salatele mele. Anul trecut, am incercat dieta South Beach, care mi se pare destul de inteligenta, cu exceptia excesului de oua. Inca mai cred ca mai mult de 6-7 oua pe saptamana pot fi destul de daunatoare. South Beach e un regim bazat pe low-carb low-fat, astfel incat trebuie sa va hotarati daca preferati sa renuntati la tot dintr-o data sau doriti sa adoptati o dieta hipocalorica gradual.

Cateva combinatii pe care vi le pot recomanda sunt legumele sote insotite de peste sau pui la gratar, pulpele de pui fierte acompaniate de o salata simpla, precum si salatele complexe constant in tot felul de legume si adaosuri de sunca SAU branza. Un cartof copt seara (fara unt sau branza) te poate tine satul pentru multe ore. Orice tip de efort fizic conteaza, mai ales daca folositi aplicatii mobile precum Runkeeper, MyFitnessPal, MyPlate sau care or mai fi existand. Daca mergi pe jos jumatate de ora intr-un ritm relativ alert, poti scapa de 200 de calorii. Trebuie sa punctez faptul ca aceste calorii pe care tocmai le-ai eliminat NU trebuie sa se adauge la necesarul zilnic.

Pasii mici sunt siguri cand vine vorba de succes. Always start small. Nu eliminati toate alimentele dintr-o data, si nici nu incepeti sa faci super-mult efort din prima zi. Altfel, o sa va treziti cu o febra musculara care n-o sa va permita sa va dati jos din pat si-o sa ajungeti iar la obiceiurile nesanatoase de ieri. Pe scurt, recomand mersul pe jos, iar cand sunteti acasa si va uitati la un film sau ascultati muzica, faceti cate 30 de genoflexiuni si abdominale. De la zi la zi, mergeti mai mult si cresteti gradual numarul de genoflexiuni si abdominale. Mie-mi place sa folosesc Yoga with Adriene de pe YouTube, pentru ca ma relaxeaza si pentru ca reusesc sa-mi pocnesc spatele in locuri de care nici macar nu stiam ca exista. Adriene are o serie destinata persoanelor care au probleme cu durerile de spate, si doar stim cu totii ca ne alegem cu asta cand stam 10 ore pe zi in fata monitorului.

Job


Schimbarea de profesie a intervenit in urma cu doar doi ani. Nu cred ca ma mai multumea domeniul in care activam la acel moment (medicina veterinara), tocmai fiindca manifestam din ce in ce mai putin interes sa progresez in aria in discutie. Aveam un job part-time la o farmacie veterinara care nu pot spune ca era fascinatia vietii mele, o data pentru ca interactiunea cu animalele era redusa, si a doua oara pentru ca, practic, lucram mai degraba in comert decat in domeniul pentru care m-am pregatit atatia ani. Eram inscrisa la doctorat si ce-i drept, ma pasiona subiectul, insa, per total, medicina veterinara era ceva ce nu ma vedeam facand peste un deceniu sau mai mult. Nu pot spune ca m-ar fi facut neaparat nefericita, insa probabil oportunitatile pe care le-am avut eu au fost destul de reduse, astfel incat am ajuns sa schimb domeniul cu totul.

Acum trei ani, cand am dat peste diverse articole cu privire la freelancing si content writing, mi-am facut un cont pe Freelancer.com. Am scris, in mai multe randuri, despre experientele mele multiple si despre cat de prost platiti sunt freelancerii, la inceput. Pana am descoperit Elance, si, ulterior, Upwork, a mai durat ceva vreme. In orice caz, ideea era ca faceam toate aceste lucruri pentru a-mi suplimenta veniturile si pentru ca iubeam engleza, ca intotdeauna. Sunt convinsa ca niciodata n-am sa imi stavilesc curiozitatea cand vine vorba de limbi straine, asa ca ma declar pe deplin multumita de ceea ce fac in prezent. Ca job propriu-zis, primul meu loc de munca in content marketing a fost la Beaglecat. N-am decat lucruri faine de spus despre oamenii cu care am lucrat acolo, si consider agentia o baza pentru felul in care viata mea a evoluat in continuare. M-am trezit, dintr-o data, intr-atat de pasionata de ceea ce faceam incat abia asteptam sa plec la serviciu. Imi amintesc cu placere de momentele petrecute impreuna cu echipa Beaglecat si de faptul ca ma trezeam dimineata dominata de ideea ca ceea ce aveam sa fac in ziua respectiva avea sa fie pasiunea mea.

In prezent, lucrez pentru o firma in acelasi domeniu. Sunt multumita din toate punctele de vedere, de la financiar si pana la personal. Job-ul pe care il am acum imi ofera toata flexibilitatea de care as putea avea nevoie, fie ca e vorba de faptul ca lucrez de acasa sau de ideea ca persoanele cu care interactionez sunt oamenii cei mai de treaba din lume. Mai mult, pot spune ca ma motiveaza sa imi intrec performantele tocmai fiindca sunt tratata frumos.

Concluzie


In sfarsit, viitorul e ceva ce tine doar de noi. Daca esti nefericit, schimba ceva. Pana nu decizi sa pleci si sa o iei de la capat, nu poti realiza mare lucru. Rutina ucide. Hotaraste-te ce vrei sa faci astazi si maine. Shades of grey nu prea merge cand nu ti-ai dat seama ce te face fericit. In cele mai multe cazuri, e ori una, ori alta. Nu lasa pe nimeni sa iti spuna ce trebuie sa faci, cata vreme tu crezi ca e ceva ce o sa iti foloseasca si care o sa contribuie la evolutia ta pozitiva.

Angajatii se desteapta

/ duminică, 3 aprilie 2016 /
I hate the corporate world. Mi-a luat ceva vreme ca sa imi dau seama, dar din fericire pentru mine, nu mi-a luat mai mult de un an de zile ca sa realizez ca ma potrivesc intr-o firma mare ca nuca in perete. Nu discut aici despre asteptarile mele ca angajat si nici despre cele ale angajatorului, deoarece marea majoritate a experientelor mele sunt pozitive si, per total, nu am nimic rau de spus.

Unless you're a pathological optimist, happiness at work does not exist. 


Doar ca, la un moment dat, a venit timpul sa intorc capul si sa privesc in fata, nu in spate. Exemplul meu e, cu siguranta, diferit cand vine vorba sa ma compar cu alte persoane, mai ales pentru ca eu nu am inceput sa lucrez intr-un mediu corporatist inca de la inceput, de pe la 21 de ani. O chestie pe care n-am apreciat-o niciodata e cat de mult incearca managerii si oamenii de HR sa-ti bage pe gat chestia cu happiness at work. Dude, I pay my bills because you give me money. Uneori, nici macar nu-mi dati destui bani ca sa acopere toate cheltuielile, dar de bine, de rau, tot ma duc la serviciu. Serios, chiar v-ati astepta sa va pup unde nu bate lumina soarelui doar fiindca binevoiti sa imi dati banii de salariu? GET THE FUCK REAL.

Norocul meu a fost ca am lucrat intr-un startup unde oamenii erau chiar faini, si intr-o oarecare masura, mi-a parut rau ca plec. Ghinionul meu e ca am lucrat intr-o cladire unde activa o alta firma, si astfel trebuia sa interactionez cu o gramada de indivizi carora li se fusese insuflata porcaria asta cu happiness at work. I mean - oamenii necunoscuti dadeau mana cu mine, imi puneau mana pe umar ca sa ma intrebe ce mai fac, si ma intrebau daca era ceva in neregula cu mine daca veneam nemachiata. Seriously, dude, vezi-ti dracului de treaba, adica intoarce-te la calculator si actually do your job in loc sa stai de vorba cu una care nici macar nu iti e colega. Atatea cazuri am vazut in care oamenii frecau menta pentru ca erau prea multi si nu era nimeni sa ii controleze... si, ulterior, se mirau de ce erau dati afara. Lucrurile sunt super-diferite daca e sa comparam un angajat entry-level sau medium-level pe marketing/sales cu un angajat din IT. Cei din urma (cu tot respectul, dar asa se intampla) sunt pupati in fund fiindca stiu sa scrie cod, pe cand cei din marketing sunt tratati cu lipsa de respect, fiindca hei, nu-ti convine unul, imediat iei un absolvent. Chestia cea mai tare e ca cei care scriu cod, in cele mai multe cazuri, habar n-au cum sa faca o campanie pe LinkedIn sau Facebook, si nici nu au idee ce inseamna content marketing, ca sa nu mai zic de faptul ca toti au impresia ca nu pot scrie altceva decat cod - doamne fereste sa-i pui sa stea sa scrie o postare de blog. Si guess what, marketizarea unui produs web/mobile e 50% din succesul lui, dupa cum 50% e codul din spate. 

Hai sa facem un calcul


Ok, intorcandu-ma la ideea ca angajatii se desteapta, am sa va prezint un studiu de caz. Pe Upwork, tariful meu e de $8 pe ora. Asta inseamna 30 lei/ora. 'Eftin', din punctul meu de vedere, 'eftin' ca braga. Dar hai sa facem un calcul. Nu stiu cum o fi in alte orase, insa aici in Iasi, salariul de intrare in corporatii pe care n-o sa le numesc (dar toata lumea stie cine sunt, fiindca-s doua mari birouri, unul la Palas si altul in Canta, fix langa Emag, si ambele firme se ocupa cam cu aceleasi chestii) e 1500 lei. Buuun, ia sa vedem cat face asta pe zi. Avem 4 weekenduri intr-o luna, deci 20-22 zile lucratoare. Hai sa fiu optimista si sa impart 1500 lei la 20 zile, nu la 22, ca sa iasa banu' mai bun. La 1500 lei, ai (ne)sansa sa faci 75 lei pe zi. Impartit la 8 ore de munca, iese 9.375 lei pe ora. Fata de 30 lei, zic ca e o diferenta. Treaba sta cam asa: daca lucrezi doar 3 ore pe zi de acasa cu 30 lei ora, faci 90 lei pe zi, ori 20 de zile lucratoare pe luna = 1800. Din start mai mult decat iti dau aia de la corporatii! Din start. 
OK, OK, poate n-ai asigurare de sanatate si nici darile platite la stat - but guess what, multe firme se fofileaza cand vine vorba de chestiile astea doua, si poti sa te trezesti ca ai o banala operatie de apendicita si nu esti asigurat. Pe bune, inca mai exista cazuri dintr-astea, regardless of ANAF. 

Lucrurile sunt mai complicate decat par


OK, ia mult timp pana iti faci o reputatie pe Upwork sau oricare alt site de freelancing. Depinde mult si cu ce te ocupi. Spre exemplu, developmentul incepe la $1500/luna si poate ajunge lejer la $3000/luna daca esti bun la ce faci si iti creezi o lista lunga de rating-uri pozitive. Guess what, eu nu-s coder si nici nu stiu daca am sa ajung vreodata (desi ma tenteaza, mult, nu doar din cauza motivelor pecuniare), si am de zis urmatorul lucru: In prezent, o duc mult mai bine decat daca as lucra la oricare firma din Iasi. Da, am avut un mare noroc cand am prins job-ul pe care-l am in prezent. Da, poate mi se potriveste chestia cu lucratul de acasa, fiindca nu sunt cea mai sociabila persoana din lume. Si da, sunt mult mai muncitoare decat MULTI altii de varsta mea, motiv pentru care ma si stradui sa ma auto-depasesc si sa fac cat mai mult. Ca deh, cand lucrezi de-acasa, zilele trec usor, lenea e mare, si risti sa devii suferind de Alzheimer azi-maine-poimaine, daca nu iti stimulezi cumva creierul.

Angajatii se desteapta

Daca iau toate joburile pe care le gasesc pe ejobs si bestjobs astazi, o sa ma intalnesc cu sintagme inutile de genul: salariu motivant, program flexibil, laptop de serviciu, mediu de lucru dinamic. Citisem zilele astea un articol foarte bun  de-al lui Claudiu Manea, publicat pe republica.ro. Manea da un exemplu excelent. Parafrazez: o crestere salariala de 50 lei inseamna the whole world pentru un angajat care face 1000 sau 1500 lei, dar acelasi lucru nu e valabil pentru un angajat care face 5000 lei pe luna. Mediul de lucru poate sa fie asa dinamic incat sa vrei sa-ti pui streangul dupa ce petreci 14 ore la corporatie pe zi. Laptopul de serviciu mi se pare mandatory, ori iti dau aia un computer pe care sa-ti faci treaba, ori poti lucra si de acasa - ca responsabilitatea ta nu e sa aduci hardware in companie, e fix invers. Iar programul flexibil... hai macar sa nu mai radem de angajati, da? Ce program flexibil? Cand stai 9 ore acolo si petreci 2 ore in mijloace de transport... cand lucrezi in pauza de masa fiindca, eventual, team leaderii sau project managerii nu-si fac treaba si urla la tine degeaba... sau cand te transfera de pe un post pe altul si nici macar nu-ti schimba contractul de munca, si tu tot service desk esti.. Hai sa fim seriosi. An employee has no life, cel putin nu la noi.

Asa ca ce face angajatul? Ia sa vedem. E bun la engleza? Stie sa codeze un picut? Are ceva timp liber in weekend si vrea sa investeasca in el? Foarte bine. Ia un proiect micut, client multumit, rating pozitiv. Luna urmatoare, la fel. Peste inca o luna, la fel. Banii poate nu-s destui, dar hai sa zicem ca face 100 euro pe langa salariul mizer pe care il are. Pai daca el face 1500 lei la job si inca 500 lucrand cateva ore pe weekend, deja pasim in 2000 pe luna, nu? Si intr-o zi, clientului ii place atat de mult de tine incat vrea sa te angajeze full-time, si-ti da $1000/luna. Si-ti mai face si acte, domle, ca sa vezi. Pai lucrezi in continuare la corporatie, unde, per total, iti pierzi 11 ore de luni pana vineri? Sau iti faci un birouas la tine acasa?
Incerc sa nu exagerez. Nu toata lumea e ca mine, adica antisociala. Unele medii de lucru sunt, intr-adevar, pozitive. Dar ceea ce foarte multe firme esueaza sa constate e faptul ca oamenii sunt motivati de bani. Uneori, doar de bani. Uneori, jobul tau poate sa fie extrem de aiurea, dar daca esti platit bine, iti permiti sa mergi in city break-uri o data pe luna, si poate asa te simti mai relaxat. Dar cand nici nu ai bani si mai si urla cate unul la tine pentru ceva ce, eventual, nu ai facut gresit... nu merita sa-ti bati capul. E o investitie foarte proasta sa fii corporatist. 

A te angaja in Romania e o investitie proasta


Iata, deci, ca-mi vand creierul americanilor. Multi dintre noi o fac, chill. De ce? Pai... sansele sunt foarte mari sa plateasca triplu sau chiar cvadriplu fata de o firma de la noi. Mai si aprecieaza ca suntem muncitori (uneori chiar prea muncitori). Daca ai noroc sa dai peste cine trebuie, s-ar putea ca acel client sa fie mai intelegator decat toti angajatorii tai anteriori la un loc. Si chestia cea mai tare e ca nici macar nu trebuie sa speli babe la fund sau sa culegi capsuni si sa-ti rupi spatele. Nici macar nu esti fortat de imprejurari sa pleci din tara. Poti ramane aici, cu diferenta ca-ti poti plati chiria, ai ce manca si cu ce te imbraca, versus a lucra la unele firme romanesti unde nu se poate sa indeplinesti niciunul dintre visele realiste de mai sus. Ba mai mult, daca ai chef sa locuiesti in Germania sau Franta, daca ai contract si un salariu frumusel, nu-ti zice nimeni sa nu te muti acolo, cata vreme poti sa platesti chirie si taxe statului respectiv, evident.

Daca nu se schimba nimic, nimeni n-o sa mai lucreze in conditiile astea. Exploatatorii au sa fie nevoiti sa-si deschida locatii in Africa, pentru ca nici indienii n-au sa mai accepte sa lucreze pe $1, in curand. Si get this - eu am 30, dar peste 10 ani toti romanii tineri de 20-30 ani au sa vorbeasca engleza la perfectie si au sa stie sa codeze. In alte cuvinte, get real or get out. Daca ai o firma, macar fa-o ca sa nu te urasca lumea.


*sursa imagini: Unsplash

Despre consumerism si nevoia de a avea mai multe lucruri

/ joi, 18 februarie 2016 /
consumerism
Pe masura ce au trecut anii, mi-am dat seama ca sistemul meu de valori s-a schimbat drastic, si ca incerc sa imi dau seama de care lucruri am nevoie si de care ma pot lipsi. Materialismul unor persoane din jurul meu ma afecteaza, mai ales cand vad ca, oricate lucruri si-ar dori si ar primi, tot nu ar putea fi fericite. Sunt, macar partial, convinsa de faptul ca acest tip de consumerism a inceput sa-si puna amprenta asupra romanului de rand inca de dinainte de terminarea abrupta a regimului comunist. Cel mai probabil, toata lumea stie gluma cu individul care mergea la serviciu si se intorcea acasa cu o caramida in geanta diplomat, doar pentru a-si da impresia ca mai fura ceva de la fabrica.

Care e sensul sau scopul activitatii de a te ingropa in lucruri de care, pana la urma, n-o sa ai nevoie atunci cand o sa implinesti 80 de ani si nici nu o sa mai ai ocazia sa intelegi prea multe din ce se intampla in jurul tau? De ce ne dorim atat de mult si de ce traim atat de putin?

Nu vreau sa fiu ipocrita, fiindca imi dau seama ca situatia mea actuala difera mult fata de cea pe care o aveam acum cativa ani. Da, castig mai bine acum, desi lucrez de acasa. Da, lucrez pentru o firma la care am colegi frumosi, cu care ma inteleg foarte bine, si cu care, ce-i drept, interactionez destul de rar. Chiar si-asa, nu stau degeaba, si nimeni nu ma plateste ca sa fiu un bibelou in spatele unui computer, zi de zi. Nu zic ca asta fac unii oameni, insa incep sa-mi dau seama ca foarte multe persoane merg zilnic la un serviciu pe care, cel mai probabil, ajung sa il urasca. De asta ziceam, mai sus, ca n-as vrea sa fiu ipocrita - insa daca esti nefericit undeva, incearca sa-ti dai seama care e sursa nefericirii tale si FA CEVA. Daca nu faci astazi, o sa mai treaca inca vreo cativa ani, dupa care o sa mai treaca si mai multi. Iar apoi, pe patul mortii, regretul tau cel mai mare o sa fie ca nu iti vei fi dat seama la timp ce ai fi vrut sa faci si ce ti-ar fi facut placere.

Nu sunt un exemplu bun, si sunt constienta de asta. Am petrecut prea mult timp intr-o relatie in care nu eram fericita, am facut o facultate pe care, pentru o scurta perioada de timp, am regretat-o, si am ales uneori pripit si foarte prost. Am incercat, pe cat posibil, sa imi asum deciziile, desi uneori, este foarte greu sa nu ai regrete si sa nu iti doresti sa intorci timpul inapoi, pentru a sti de dinainte cum vor evolua lucrurile si pentru a preintampina dezastre personale. Pana la urma, am ajuns la urmatoarea concluzie: daca nu schimbi nimic, NIMENI NU O VA FACE PENTRU TINE.

Un zambet, un gand bun, sau o speranta, iti pot face ziua cu mult mai usoara. Consecventa si munca sunt cheile succesului, din punctul meu de vedere, insa pe drum, trebuie sa ne dam seama de faptul ca lucrurile nu ni se servesc pe tava. TREBUIE SA LE CASTIGAM PRIN PROPRIILE FORTE. Daca vrei o masina si asta e scopul tau in viata, imi pare rau sa zic asta, dar ai trait degeaba. Daca ai o familie la care tii si tu continui sa iti doresti obiecte care, teoretic, sa-ti faca viata mai usoara, nici n-ai idee ce inseamna ele. Da, o masina de spalat poate face diferenta cand vine vorba de confort, insa o masina luxoasa de ultima generatie, la fel ca si o tableta a carei valoare este perisabila, nu inseamna absolut nimic.

Da, si eu imi doresc lucruri, uneori. Da, poate le doresc mai des. Insa, am grija sa-mi pun urmatoarea intrebare: am NEVOIE de ele? Sunt o necesitate, precum hartia igienica, apa calda, sau sapunul? Sau sunt niste mofturi care nu ma ajuta nici macar cum sa-mi fac treaba mai bine, si, sa ma scuzati ca sunt pecuniara, dar nici nu ma ajuta sa castig mai mult, si, deci, sa imi permit sa traiesc confortabil.
Ce inseamna a trai confortabil? A avea o rezerva. Da, tot timpul. Nu un cont bancar gras, cu care sa nu stii ce sa faci, ci o rezerva care sa te faca sa crezi ca, daca maine ramai fara job, macar o luna sau doua, vei fi capabil sa te intretii, macar pana iti gasesti un alt loc de munca.

DE CE NE DEFINIM PRIN LUCRURI IN LOC SA NE DEFINIM PRIN NOI INSINE?

Voi ce credeti despre asta?

Image credits: PicJumbo

O pauza de la canalul YouTube

/ joi, 17 decembrie 2015 /
Image source: Pixabay
Am decis sa iau o pauza de la YouTubing, fiindca am exagerat destul de mult de la inceputul lunii decembrie si pana in prezent. Ba chiar, as putea spune ca am ajuns, incet dar sigur, la concluzia inevitabila ca treaba asta s-ar putea sa nu mi se potriveasca atat de bine cum mi-am imaginat. In primul rand, detest sa editez videoclipurile, desi, in acelasi timp, imi place. Stiu ca fraza de mai inante se contrazice singura, insa... din punct de vedere tehnic, mi se pare un proces interesant; dar, din punct de vedere personal, nu mai suport sa imi mai vad fata inca o data.

Cred ca o sa trebuiasca sa ajung la un echilibru in ceea ce priveste videoclipurile. Am sa evit, pe viitor, sa fac recenzii sau book talks, deoarece oricum nu mi se pare ca, in 6-7 minute, as putea exprima tot ce-am simtit citind o carte. In acelasi timp, as vrea sa mai dezvolt acest blog, pe care am sa tot arunc continut scris in ultimii sapte ani de cand il am. Avand in vedere ca pe blogul in engleza scriu, cu preponderenta, despre carti gratuite pentru Kindle, o sa ma concentrez incetisor pe acesta, in romana. Asta ca sa nu mai spun ca, timp de 6-7 ore pe zi, scriu in engleza (it's my wonderful job).

Un alt lucru cu care ma confrunt este faptul ca, oricat de mult as crede eu asta, tot nu reusesc sa ma exprim in engleza asa cum o fac in romana. Insa, canalul asa a fost conceput si sunt hotarata sa nu ii schimb limba, fiindca in acest moment, peste 200 de abonati sunt internationali. In acelasi timp, engleza e o cerinta absolut universala in zilele noastre, in sensul ca e considerata o a doua limba nativa. Cine nu o stie, pierde tot, chit ca e vorba de un job nou sau de o conversatie cu un strain, pe strada. In acest caz, nu ma refer la engleza de performanta, vorbita de traducatori sau literati, ma refer la cea conversationala.

Voi ce ati mai facut? N-am mai discutat de multa vreme cu fostii vizitatori ai acestui blog, si chiar mi-ar fi un pic dor de asta. Va urez un Craciun fericit si linistit, si un an nou cat mai bun! Mult mai bun decat 2015, in orice caz. :)
 
Copyright © 2010 Cristina Vulpe, All rights reserved
Design by DZignine. Powered by Blogger