Se afișează postările cu eticheta cristina boncea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cristina boncea. Afișați toate postările

Mi-ai promis ca vom muri impreuna, Cristina Boncea

/ miercuri, 18 iulie 2018 /
Am inceput sa am mixed feelings cu privire la cartea asta la putin timp dupa ce am deschis-o. Nu am reusit sa depasesc senzatia de anxietate pe care mi-a dat-o mai deloc pe parcursul lecturii, lucru care mi-a si displacut si placut in aceeasi masura. Imi place atunci cand romanele pe care le citesc reusesc sa imi transmita o stare, si chiar nu ma asteptam ca asta sa fie asa de bun la asa ceva.

Stilul Cristinei Boncea a evoluat in mod evident de la ultima mea lectura, adica de la al treilea volum din seria Octopussy. Acela mi s-a parut putin cam introspectiv pentru gusturile mele, si, ca sa fiu sincera, ma temeam ca avea sa fie la fel si in cazul cartii in discutie. Din fericire, asta nu s-a intamplat.

Mi-a placut aerul cumva sordid al romanului asta. Niciun personaj nu e prea normal - toti ies in evidenta cu cate ceva. Mi-a mai placut faptul ca, desi nu e viu, avem un personaj important. Nu avem perspectiva lui, ceea ce poate, mi-a lipsit, dar in jurul lui se invarte totul, asa ca l-am putea chiar considera pe el personajul principal, in loc de Sonia.

Mona, psihologul ei, mi-a dat o senzatie destul de bizara, mai ales la inceput cand isi individualizase pacienta atat de mult. Ca sa fiu sincera, daca as fi fost in locul ei, niciodata nu as fi acceptat sa intru in jocul Soniei, mai mult din frica decat din alt motiv.
Incalca toate regulile scrise si nescrise ale unei relatii normale intre un pacient si un psiholog. Pot sa inteleg ca se atasase de ea, desi nici asta n-am privit cu ochi buni, evident, dar ca sa ajungi sa realizezi planul unui pacient... mi s-a parut extrem de imatur. Nu zic neverosimil, fiindca sunt convinsa ca oamenii fac lucruri de-astea tot timpul si probabil nu stiu eu de ele nimic.

Altceva ce am sa adaug si eu si cred ca a mai fost mentionat si in alte review-uri e ca nu prea mi-a placut sfarsitul. Dar asta cred ca e o chestiune de gust, mai degraba decat altceva.

N-am mai scris de multa vreme si cred ca se observa ca sunt ceva cam telegrafica in exprimare. Din pacate, la acest moment chiar nu imi mai trece altceva prin cap ce as putea adauga. Ah, da, trebuie sa mai spun ca romanul are in jur de 200 de pagini si ca e self-published de Cristina, care l-a terminat de scris anul trecut, insa au fost diverse probleme cu publicarea, asa ca de-abia anul asta am ajuns sa il citesc.
Ii multumesc Cristinei Boncea pentru copie si mentionez ca i-am dat 4 stelute pe Goodreads. Deci, din punctul meu de vedere, chiar merita citit, dar recomand celor care vor sa il parcurga sa se inarmeze cu sange rece, pentru ca le poate transmite o stare putin cam neplacuta, de anxietate.

*Pentru o recenzie ceva mai okay decat a mea si una din care puteti afla si ce se intampla in cartea asta, click here

Becks merge la scoala - Cristina Boncea

/ joi, 19 mai 2016 /
Voi incepe acest review prin a-i adresa multumiri autoarei pentru a-mi fi trimis cartea prin posta, in urma unui schimb realizat prin BookSharing.ro. In cazul in care nu folositi acest site, vi-l recomand cu deosebita caldura, desi trece prin anumite schimbari/dificultati de ceva vreme, datorate mai ales faptului ca utilizatorii gasesc din ce in ce mai putine carti interesante pe care sa doreasca sa le imprumute.

Becks merge la scoala


In aceasta continuare a romanului Octopussy, unul dintre personajele centrale, Becks, se inscrie si urmeaza cursurile unui liceu din Marea Britanie. Ca si cum lucrurile n-ar fi fost destul de rele in familia Sugar, Becks este dominata de o idee care doar subliniaza boala de care s-ar parea ca sufera toti membrii grupului in discutie.

Am decis sa-i dau patru stelute acestei carti, cu toate ca m-am hotarat la un rating de 5 stele in cazul primului roman din serie. Desi se observa cu usurinta faptul ca scriitura Cristinei a evoluat, marturisesc ca m-am gasit relativ detasata fata de evenimentele ce se petrec in Becks merge la scoala. Pe de o parte, gasesc ca nu am putut sa ma apropii de Becks in ciuda faptului ca inteleg perfect starile prin care trece, o data fiindca adolescenta este dificila pentru orice om, si a doua oara pentru ca, poate, ma regasesc in cateva dintre trasaturile care o caracterizeaza. Cu toate astea, pentru ca nu doresc sa divulg prea mult din actiune, mi se pare ca schimbarile (eventual si hormonale) prin care trece eroina principala ii influenteaza intr-un mod extrem de negativ felul in care se comporta cu cei din jur si, in general, telurile si scopul in viata.

Ceva ce mi-a placut indeosebi la cartea asta a constat in sentimentul de marginalizare pe care Becks il experimenteaza dupa ce ajunge intr-o tara straina si intr-o comunitate compusa din liceene din tot felul de locuri de pe mapamond. Ea reuseste, cu greu, sa lege vreo prietenie, si chiar si atunci cand acest lucru se intampla, ramanem cu intrebarea daca e vorba de o amicitie adevarata, sau Becks doar se amageste cu ideea ca se poate intelege bine cu cineva, in ciuda caracterului ei ambivalent. Recunosc ca m-a atras prea putin personalitatea Hyenei pentru a suferi de absenta ei relativa din acest roman. Poate e prea normala pentru gusturile mele, si obisnuita fiind cu actiunea din Octopussy, ce am cautat si la aceasta continuare a fost senzatia ca lucruri bizare se pot intampla la tot pasul.

Finalul romanului este unul inedit, insa as vrea sa subliniez faptul ca mi s-a demonstrat ca persoanele care pot face recenzie la o carte reusesc, de bine de rau, sa dea atat de multe spoilere incat aproape ca stiam ce avea sa se intample, inca de la inceputul lecturii. Desigur, asta nu m-a facut sa privesc Becks merge la scoala cu alti ochi, doar mi-a mai redus din farmecul lecturii, in total. Din ciclul "You know nothing, Jon Snow", ma astept la o rasturnare de situatii absolut fantastica in cel de-al treilea roman care va completa si definitiva seria.

Cat priveste stilul Cristinei, ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost trecerea de la naratiune omniscienta la perspectiva lui Becks. Astfel, capitolele debuteaza cu o serie de concepte si idei exprimate relativ neutru, pe care le regasim, ulterior, in gesturile si actiunile lui Becks. Am sentimentul ca am mai intalnit aceasta tehnica undeva, insa nu reusesc sa-mi dau seama in care carte. Bineinteles, ceea ce incerc sa zic nu e faptul ca autoarea imita alte stiluri, ci ca reuseste, incet-incet, sa si-l definitiveze pe cel propriu. Sunt convinsa ca, de la an la an, scriitura Cristinei va evolua gradual, fapt care se va petrece atat datorita pasiunii ei pentru citit, cat si pentru ca va creste si va invata din ce in ce mai mult din experientele personale.

Pentru a incheia, voi spune ca Becks merge la scoala este o carte buna, care merita toate cele patru stelute pe care i le-am oferit pe Goodreads. Astept, cu nerabdare, urmatoarele aventuri ale familiei Sugar, acum ca lucrurile par sa nu mai aiba rezolvare din anumite puncte de vedere. De asemenea, as dori sa subliniez ca nu obisnuiesc sa ofer rating-uri gratuite, si ca mi-l asum in intregime pe acesta, mai ales fiindca m-am declarat o fana Octopussy inca de cand am apucat sa citesc primul roman.

Octopussy, Cristina Boncea

/ sâmbătă, 20 februarie 2016 /
O urmaresc pe Cristina de mai bine de un an si recunosc ca am fost interesata sa citesc aceasta carte, deoarece am remarcat ca exista multe recenzii de cinci stele si multe de o steluta. Ma intriga, de fiecare data, titlurile care reusesc sa pozitioneze cititorii in doua categorii: cei care iubesc cartea si cei care o detesta. Iata, deci, ca eu ma situez in primul grup, dat fiind ca nu am absolut niciun repros vizavi de modul in care e construit romanul dar si vizavi de actiune si personaje.

Un singur lucru as vrea sa subliniez, la inceputul acestui text - daca unii oameni au senzatia ca lucrurile din Octopussy nu se intampla in realitate, se inseala amarnic. Sigur, romani fiind si eminamente ortodocsi, avem tendinta sa aratam cu degetul situatiile iesite din comun si sa le blamam. Din cate am observat, insa, marea majoritate a celor care fac chestia asta sunt, de fapt, dominati de o perversitate ascunsa, pe care si-o manifesta ori numai fata de ei insisi ori in grupuri selecte, formate din indivizi care au aceleasi preferinte.

N-as fi privit cartea asta cu aceiasi ochi daca as fi citit-o, poate, cand aveam in jur de 22, 23 de ani. Probabil, la acea vreme, eram mult mai naiva si credeam ca circumstante de acest gen nu exista in realitate. Dupa ce-am primit cartea prin intermediul booksharing.ro, inainte de a o incepe, am hotarat ca era o idee buna sa trec prin review-urile de pe Goodreads si sa incerc sa inteleg de ce asa multi cititori o considera o lectura nedemna de atentia lor.

Cred ca nu are niciun farmec sa zic asta, dar fiindca o puzderie de oameni au pomenit-o deja in multe recenzii, nici eu n-am sa ma abtin. Da, una dintre cele doua eroine principale are o intalnire... aparte cu un personaj canin, la un moment dat. Vazand eu care e treaba, am purces spre a citi cartea, mai mult ca sa vad daca ma va soca acea scena sau nu. Sunt o mare iubitoare de animale, deci sa nu care cumva sa credeti ca poate lipsa empatiei fata de ele m-a facut sa consider scena respectiva o oricare alta scena din carte. Da, n-o sa pice bine unei persoane cu stomacul foaaarte sensibil, care nu-si doreste decat sa citeasca romane cu fluturasi, zane, si mult roz. Insa, daca e sa ne gandim cum citim, ar trebui sa concluzionam rapid ca, desi avem tendinta sa ne substituim unui personaj, adeseori trebuie sa ne detasam de actiune si sa citim cartile exact asa cum sunt. Cititorul nu e nici eroina, si nici cainele. Deci, care e problema? Unii bloggeri au motivat ca n-au sa mai priveasca niciodata cu aceiasi ochi un caine... dar i-a pus cineva sa isi imagineze scena intr-atat de grafic? Ca sa nu mai spun ca, date fiind recenziile, ma asteptam la un episod abundand de detalii sinistre, dezgustatoare, un episod care sa para ca nu se mai termina. Totul s-a desfasurat intr-un singur paragraf, si-apoi s-a continuat actiunea. Ei poftim, mi-am spus, ia te uita cum fac unii din tantar armasar.

Poate ca Octopussy e dinadins facuta pentru a soca, fiindca exista unele neconcordante pe care le-am descoperit si eu, desi mi-a placut foarte mult. Spre exemplu, un personaj ucide pe altul, la un moment dat, insa parca prea usor scapa de urmari. De asemenea, nu cred sa existe un personaj 'normal' in aceasta carte (normal, asa cum il definim noi, in societate). Toate au cate o chichita si foarte multe isi schimba gusturile de la o zi la alta. Becks, care a trait libera in toti acesti ani, vede diferit situatiile comparativ cu Hyena, sora ei, care a fost institutionalizata in ultimii sapte ani. Asta mi se pare absolut firesc, si de aici aparentele neconconcordante - una zice ca unchiul Philip e pur si simplu misterios si misto, pe cand cealalta-l crede un boschetar ratat, destul de creepy.

De asemenea, la final ni se releva, in teorie, motivul pentru care toti cei implicati in actiune erau asa cum erau. C-o fi adevarat, ca n-o fi, cine mai stie, dat fiind ca pana si teoreticianul are propriile incertitudini cu privire la radacina enigmei.
Ideea e ca mie mi-a placut si ca am considerat-o o carte de cinci stele. Ma astept la o puzderie de comentarii negative din acest motiv, insa chiar nu imi pasa. Sa va mai zic ceva: pentru varsta la care a scris si publicat acest roman, Cristina mi se pare un geniu. Un citat, ca sa va lamuriti (eu nu eram capabila sa scriu asa ceva cand aveam 17 ani):
Am fost o data cu barca, la mare. Ne-au dus pana departe, am stat putin si ne-am intors pe plaja. Mai erau cativa oameni cu noi. Totusi, nu toti si-au lasat mainile pe langa rama de lemn, sa atinga apa atunci cand mergeam... Deci e posibil sa fim toti in aceeasi barca, dar e posibil sa nu simtim cu totii apa.
Sorin, prietenul meu, zice ca romanul asta a fost exact 'pe felia mea'. Posibil sa fi fost si asta si sa am niste gusturi literare deosebite. Stiu ca sunt multe persoane care blameaza editarea cartii si faptul ca mai sunt unele greseli, pe ici, pe colo, dar asta mi s-a intamplat sa descopar si in traduceri serioase, Poliroame, Humanitasuri. Fiecare crede ce vrea... mie mi-a placut si n-am de gand sa imi modific recenzia doar fiindc-am vazut ca exista unii oameni care n-au ce face cu timpul lor pe Goodreads, astfel incat incearca sa convinga lumea sa nu citeasca Octopussy. Ba mai mult, au ceva de comentat de fiecare data cand cineva da cinci stele acestui roman. Asta nu mai e problema mea.

 Very nice indeed.
 
Copyright © 2010 Cristina Vulpe, All rights reserved
Design by DZignine. Powered by Blogger