Se afișează postările cu eticheta editura nemira. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta editura nemira. Afișați toate postările

Nici moarta, nici angajata - Maryjanice Davidson

/ joi, 25 august 2016 /
Am facut mai multe comenzi de carti in ultima luna, probabil si pentru ca Sorin e plecat, eu ma cam plictisesc, si nu vreau sa ma simt prea singura. Am ajuns sa citesc destul de mult, si avand in vedere ca sunt cu doar doua carti in urma in challenge-ul meu de a parcurge 99 de titluri anul acesta, am sperante mari.

Nici moarta, nici angajata


Sa vedem ce va pot povesti despre cartea asta. Prima intrebare pe care v-ati putea-o pune e daca este, intr-adevar, la fel de prosteasca dupa cum e numele ei. O sa raspund cu nu, mai mult pentru ca e vara si aveam nevoie de o lectura usoara, care sa nu-mi solicite prea mult imaginatia. Am cam dat-o pe Vonnegut de la o vreme, si imi vine destul de greu sa-l citesc, asa ca mai am nevoie de o boare de aer proaspat, cel putin din cand in cand.

Care e treaba? Betsy Tailor e o tipa care a devenit vampir in volumul I din aceasta serie (despre care nu stiam ca exista, avand in vedere ca am comandat cel de-al doilea volum doar pentru ca era la oferta, la Nemira). Nu-i nimic, cartile se pot citi individual fara nicio problema, deoarece, asa cum face si bine-cunoscuta Charlaine Harris (care a scris seria Vampirii Sudului), autoarea repeta unele evenimente si cititorul poate inchega o oarecare idee cu privire la cum a evoluat situatia de-a ajuns Betsy vampir. Pe scurt, are un companion mai degraba fortat, Sinclair, care e vampir de cateva sute de ani, si care e cam nesimtit. Altfel, arata bine si are maniere (desi nu-s chiar moderne).

Toate bune si frumoase, pana la un anumit punct. Dintr-o data, in orasel incep sa apara din ce in ce mai multe decesuri vampirice, motiv pentru care Betsy, alaturi de prietenii ei cu sau fara colti, decide sa purceada la investigarea misterului si descoperirea identitatii criminalului. Putin banuiesc toate aceste personaje ca, de fapt, avem de-a face cu ceva mult mai complex.

Mi-a placut sau nu?

Contrar obiceiurilor mele, am decis sa-i dau cartuliei asteia un rating de 3 stelute din 5. Nu e scrisa nici bine, nici rau, insa un lucru pot sa zic despre ea: e relaxanta. Nu sunt sigura daca exista anumite probleme cu traducerea, insa am remarcat ca am inceput sa dezvolt un dispret enorm fata de unii traducatori, insa asta e problema mea. Ultimele experiente negative pe care le-am avut in acest sens au fost cu doua romane, unul de Steinbeck, si unul de Vonnegut, la care se vedea clar ca persoana ce a tradus textul nu mai citise nicio opera scrisa de autor, in prealabil. Obisnuiesc sa citesc in special in engleza, asa ca vocea autorilor mei preferati imi e foarte puternica in constiinta. In momentul in care dau peste o traducere care nu ma lasa sa trec de bariera mea de cititor si sa ma afund in lumea imaginara a scriitorului, ma simt profund frustrata.

Ei, cartea asta e tradusa relativ bine, si in afara de greselile ortografice minore pe care le-am depistat, nu prea m-a deranjat editia in discutie. Actiunea e alerta, personajele sunt destul de simpatice, si probabil singura chestie care mi-a lasat un gust amar a fost ca romanul asta a intins coarda, pe alocuri, si a cam cazut intr-o galeata de trivialitate. Altfel, isi merita ratingul pe deplin.

In concluzie, daca sunteti in cautare de o lectura usoara, de vara, si care sa va tina companie in timp ce calatoriti, s-ar putea sa va placa Nici moarta, nici angajata.

Jocurile foamei, Suzanne Collins

/ marți, 8 martie 2016 /
Putine erau sansele acestui roman ca sa ma impresioneze, in conditiile in care nu sunt mare amatoare de bestselleruri si nici n-am sa fiu vreodata. In consecinta, atunci cand Andreea a citit cartea in discutie si a ramas destul de placut impresionata, am zis ca n-as avea nimic de pierdut daca as incerca si eu prima parte din trilogia Jocurile foamei.
Despre poveste puteti citi pe o gramada de alte site-uri si chiar si pe acesta, asa ca n-am sa va dau prea multe amanunte. In speta, Jocurile foamei e un roman semi-apocaliptic, intr-un viitor sa zicem probabil, in care lumea e impartita in 13 districte dar ultimul a fost ras de pe fata Pamantului. Capitoliul e cel care guverneaza si face regulile dupa care se desfasoara, anual, competitia ce da numele cartii. Ma rog, nu pot spune ca sunt elemente de noutate in ceea ce priveste subiectul. Doar avem atatea alte opere care trateaza cam aceeasi idee, in maniere poate ceva mai diferite, cum ar fi, ca sa numesc doar una, O mie noua sute optzeci si patru. Cumva cred ca omul e dominat de ideea asta, ca, mai devreme sau mai tarziu, din cauza capacitatii sale enorme de a distruge Pamantul si resursele lui, o sa fie nevoie de o dictatura ca sa ne mai puna societatea la punct.
Oricum, ce as vrea sa zic eu despre acest roman suna cam asa: stilul de a scrie al lui Suzanne Collins seamana dubios de mult cu cel al lui Stephenie Meyer, iar aici nu ma refer, totusi, la naivitatea personajelor sau ceva de genul asta. Collins insista mult pe capacitatea lui Katniss de a supravietui in conditii extrem de neprielnice. Totusi, exista o poveste de dragoste care sa mai 'relaxeze' cititorul dar care, din punctul meu de vedere, in unele carti ar trebui sa fie completamente absenta, fiindca dilueaza mult din substanta subiectului. Bine, nu e neaparat cazul Jocurilor foamei, fiindca personajele care domina actiunea (Katniss si Peeta) sunt, pana la urma, adolescenti sau mai degraba, puberi in apropierea adolescentei. Aici ma intorc la ce ziceam despre stil, anume ca el parca e format ca sa fie inteles cat mai usor de tinerii sau cei foarte tineri din ziua de azi. Nu as vrea in niciun fel sa sugerez ca ei ar 'beneficia' de un vocabular mai limitat decat inaintasii lor, dar cred ca exista si un numar de cazuri in care lucrul acesta chiar se intampla. Asa ca, pentru mine a fost destul de anost sa citesc Jocurile foamei in maniera asta, insa pentru cei de 15-16 ani s-ar putea sa fie chiar tare fain.
Despre poveste nu am cum sa comentez absolut nimic negativ, ceea ce inseamna ceva exceptional, venind din partea mea, iar asta nu fiindca as fi eu cine stie ce somitate in domeniu, ci pentru ca sunt cititorul ala rau care, daca nu-i convine ceva, chiar zice mai departe si face recomandari negative. Dar treaba asta o fac doar la carti, care risca sa-mi piarda timpul. Pe de alta parte, am norocul sa ma numar printre acele persoane cu un loc de munca ce-i permite sa mai citeasca, deci chiar si daca ar fi romanul prost, tot nu mi-as pierde timpul, intr-un fel.
Pe scurt, cuvintele cheie ale romanului in discutie sunt suspans si mister, deci chiar o sa va tina legati de el daca incepeti sa-l parcurgeti, desi o sa va solicite rabdarea pana pe la pagina 80 si un pic. Dupa acest prag, insa, actiunea devine chiar captivanta.
Recomand Jocurile foamei cu multa caldura (desi ma asteptam sa ma dezamageasca, sincer!). Cartea poate fi achizitionata de la o librarie online prietenoasa.
 
Copyright © 2010 Cristina Vulpe, All rights reserved
Design by DZignine. Powered by Blogger