Se afișează postările cu eticheta frica de schimbare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frica de schimbare. Afișați toate postările

Frica de schimbare

/ marți, 19 iulie 2016 /
Acest articol este destul de personal, astfel incat daca nu va intereseaza viata mea, va rog sa nu continuati sa cititi. Am decis sa-l scriu pentru ca am o serie de idei care-mi tot trec prin minte de la o vreme, si pe care trebuie sa le notez undeva. In lipsa de un jurnal fizic, apelez la blogul acesta.


Ce este frica de schimbare?


Cand eram mai mica, m-am gandit, de multe ori, ca schimbarea imi face bine. Fie ca era vorba de un loc de munca nou sau de o tara pe care sa o vizitez pentru prima oara - cert e ca toate lucrurile de acest gen aveau un impact pozitiv, atunci cand mi le imaginam. Mi-a fost intotdeauna o oarecare teama de lucruri care apar prea brusc sau care par sa fie prea bune, dintr-o data. Scepticismul meu se datoreaza faptului ca nu am crezut si, probabil, niciodata nu voi crede ca ceva bun apare inopinat, sau ca cineva iti poate face un cadou de o valoare iesita din comun (fie, el, si de valoare sentimentala, nu fizica) doar fiindca asa vrea, si nu pentru ca s-ar astepta la ceva la schimb. Sigur, asta denota ca am o lipsa de incredere in umanitate, dar ma vad nevoita sa recunosc ca asta e felul meu si nu-mi imaginez ca ma voi schimba, vreodata.


Pe masura ce anii au trecut, am avansat in varsta si-am invatat din unele experiente, indiferent ca m-au afectat favorabil sau nu. In prezent, duc o existenta calma si echilibrata, motiv pentru care ma impotrivesc destul de vehement atunci cand apare ceva ce ar putea perturba linistea mea sufleteasca.


Pentru a fi ceva mai exemplificativa, o sa vorbesc despre plecarea din Romania. In urma cu cativa ani, a pleca din tara era, pentru mine, un concept benefic. Ma imaginam lucrand la ceva posibil stresant, insa avand un standard de viata net superior celui pe care l-as fi putut avea aici. Trebuie sa recunosc ca eram destul de nefericita, din mai multe puncte de vedere. Nici nu excelam pe plan profesional, ba mai mult, nici nu ma imaginam lucrand in domeniu, pe termen lung. Cu toate astea, ma complaceam intr-o mocirla de mediocritate si credeam ca nu aveam sa mai ies din ea niciodata. Nu ma asteptam ca, in prezent, sa am un job care sa ma rasplateasca financiar si sufleteste mult mai mult decat oricare l-as fi putut avea in domeniul pentru care m-am pregatit aproape un deceniu.


Pe masura ce situatia s-a schimbat si a intervenit un echilibru care ma face multumita, ideea plecarii din tara nu a mai revenit in mintea mea. Nu am eliminat-o in totalitate, fiindca nu poti sa stii la ce sa te astepti. Pe de alta parte, ea nu a mai fost o nevoie stringenta, si nici nu am mai manifestat o dorinta nebuneasca de a ma afirma profesional, fie ca e vorba de content marketing sau de medicina veterinara. Ca sa fiu sincera si s-o si scriu (ca sa devina realitate), that ship has sailed. Pur si simplu nu ma mai potrivesc cu meseria asta, partial pentru ca sunt extrem de comoda si-mi place sa lucrez la birou chiar si zece ore, si partial fiindca, oricat de interesant ar fi domeniul din punct de vedere stiintific, nu ma mai atrage. A fi medic veterinar este un efort constant, care necesita foarte mult timp investit in a invata lucruri noi, deoarece descoperiri apar in fiecare an. Eu nu am rabdarea asta. Mi-a luat multa vreme sa realizez acest lucru, cu atat mai mult cu cat, in ultimii trei-patru ani de facultate, mi-a placut deosebit de mult sa invat materiile care mi se predau la acea vreme. Da, am o fascinatie continua pentru microbiologie, imunologie, virusologie, si multe alte parti ale medicinii veterinare despre care citesc chiar si acum articole de specialitate, doar ca sa nu-mi ies din forma. In plus, imi place sa combin aplicabilitatea stiintelor sus-numite cu medicina umana, doar pentru a vedea cum este raspunsul imun la oameni, si altele.


Lasand asta la o parte, frica de schimbare a fost ceva ce a aparut relativ recent. Prietenul meu lucreaza in strainatate si o va face, probabil, multa vreme de acum incolo. Desigur, absenta lui ma afecteaza psihic. Pe langa aspectul emotional, imi este pur si simplu teama sa ma mut in alta tara. Desi e stupid, am incercat sa fac o lista de pros and cons pentru a-mi da seama ce avantaje si dezavantaje exista la chestia asta.


Ca avantaje, pot enumera deschiderea europenilor in general, pentru investitii, si pentru acceptarea celor din jur fara prejudecati. Mi-ar placea sa vad si la noi ca homosexualii, transsexualii, persoanele de oricare alta religie (sau fara niciuna) nu sunt blamate sau aratate cu degetul. De asemenea, mi-ar face placere sa-mi dau seama ca a-ti face un tatuaj nu te stigmatizeaza in fata trecatorului de pe strada. In plus, mai exista un avantaj demn de mentionat. Mie imi place muzica, dar locuind in Iasi si avand gusturi atat de diferite fata de marea majoritate a oamenilor de varsta mea, nu merg la evenimente fiindca Bucurestiul e departe, si fiindca nu vin formatiile care imi plac la mine in oras. Asta ar fi un pro major, fiindca as putea sa vad trupe precum Godsmack, Skunk Anansie, Guano Apes, Rammstein, si multe altele cu un efort minor, fara a fi nevoita sa dau o gramada de bani pe transport, sa iau avionul, sau sa petrec 7-8 ore intr-un tren infect. Mai mult decat atat, sunt convinsa ca a locui in vestul Europei ar fi o experienta benefica in sensul ca mi-ar deschide ochii si as putea deveni ceva mai receptiva, in general.


Ca dezavantaje, primul lucru care-mi trece prin minte e faptul ca parintii mei locuiesc aici. E drept ca, in acest caz, situatia e de nerecunoscut fata de acum patru ani. Intotdeauna am fost foarte atasata de ai mei, insa pentru o perioada de timp, a trebuit sa ii indepartez pentru a-mi putea croi drumul in viata, de una singura. Anul trecut, insa, atunci cand prietenul meu a plecat in Franta pentru o perioada de jumatate de an, nu am putut ramane in apartamentul pe care-l aveam inchiriat amandoi, deoarece nu mi-as fi permis sa achit chiria de una singura. In acest context, m-am mutat in fostul apartament al bunicii mele. De aceea, locuiesc mult mai aproape de parinti. Bineinteles, ii vad mult mai des, ba chiar si mai si in perioada asta, in care prietenul meu e plecat. Think of it this way: eu lucrez de acasa si in afara de pisica, nu are cine sa imi tina companie. Nu e normal sa ma vad cu parintii mai des decat de obicei? Sunt si o fire destul de retrasa, care-si poate numara prietenii pe degetele de la o mana, si cu acestia ma vad atunci cand exista timp liber de ambele parti. In alte cuvinte, poate ies o data sau de doua ori pe saptamana, dar mai mult nici nu as vrea, fiindca tind sa cheltui degeaba bani. In plus, hobby-ul meu, in afara de scris, este cititul. E clar ca nu pot citi intr-un mediu extrem de zgomotos.


Un alt dezavantaj reprezinta faptul ca imi este, pur si simplu, extrem de frica de ce o sa gasesc acolo. Asta e o teama nefondata, sau asa pare. Pe de alta parte, lumea e un loc deosebit de nesigur zilele astea (tocmai s-au petrecut atentatul de la Nice de ziua nationala a Frantei, incercarea de lovitura de stat in Turcia, si micul rampage cu toporul al unui afgan din ISIS intr-un tren din Germania). Toata lumea vorbeste despre cat poate fi Romania de sigura, in conditiile actuale, si e foarte rau ca SUNT complet de acord cu aceasta idee. Nu stiu daca o fi din cauza serviciilor de securitate extraordinar de bune pe care le avem (sa nu exageram, totusi, desi exista o scoala a securistilor tare bine pusa la punct la noi) sau pentru ca nici macar teroristii nu ne vizeaza, la cat de saraci suntem. Cert e ca asta e realitatea - atacurile teroriste sunt considerabil mai rare la noi in tara.


Ajung la ultimul dezavantaj, care consta in abilitatile mele financiare. Nu vreau sa dau cifre, insa acum ma descurc foarte bine. In Romania. Nu stiu cum as putea sa traiesc la fel in Germania, spre exemplu. Exista doua variante - ori imi gasesc de lucru altceva, acolo (ceea ce nu vreau sa fac nici in ruptul capului, fiindca-mi place prea mult jobul meu actual), eventual in domeniul medicinii veterinare (si-mi leg streangul de gat, mai devreme sau mai tarziu, avand in vedere ca nu asta vreau sa fac cu viata mea), ori traiesc pe banii prietenului meu. Ambele variante sunt inacceptabile. In primul rand, nu vreau sa ma intorc la meseria mea initiala, nu pot, nu vreau, nu exista, nu se poate. NU!!! Nu, nu, si nu. In afara de eventualitatea in care as avea, vreodata, destui bani incat sa-mi deschid un adapost pentru pisici (de pe urma caruia e clar ca n-as vedea niciun profit), nu concep nimic legat de medicina veterinara. O data ce-am demontat prima varianta, sa vedem de ce nici cea de-a doua nu mi se pare fezabila. OK, sa spunem ca pe o perioada scurta de timp (care poate fi si jumatate de an, si un an - depinde de la caz la caz sau de circumstante), m-as baza pe salariul partenerului. Asta ar fi acceptabil, cata vreme s-ar petrece pe un timp limitat. INSA, nu este un plan de viitor. Nu pot trai ca un parazit. Ideea asta este impotriva tuturor principiilor mele de viata. Cum sa iti imaginezi ca o sa fie totul bine doar fiindca altcineva plateste mancarea pe care o bagi in gura, ba mai mult, ca iti va plati hainele, tampoanele, spirtul, cremele de fata, orice...si in viitor? Asta nu e un stil de viata acceptabil, din niciun punct de vedere.

In the end, da, imi este frica, dar imi e ingrozitor de frica. Spre deosebire de altii, nu imi e teama de faptul ca am sa ma intorc… si vai, ce-o sa mai zica lumea! Nu. Mie imi e groaza de incapacitatea mea de a plati ceva, de a nu avea banii mei, de a depinde de altul, de a-mi vedea parintii foarte rar, si nu in ultimul rand, de a-mi vedea prietena cea mai buna foarte rar. De toate astea imi e frica. Si cel mai rau lucru e ca nu pot sa ma hotarasc daca vreau sau nu.
 
Copyright © 2010 Cristina Vulpe, All rights reserved
Design by DZignine. Powered by Blogger