Se afișează postările cu eticheta jocurile foamei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jocurile foamei. Afișați toate postările

Jocurile foamei (a doua recenzie)

/ marți, 30 august 2016 /

Am vazut filmul imediat dupa aparitie si mi-a trezit dorinta de a citi si cartile, astfel incat am inceput, firesc, cu primul volum.
Povestea se desfasoara intr-o “altfel” de America, una impartita in 13 districte, dintre care ultimul este ras de pe suprafata continentului. In fiecare an, sunt organizate aceste jocuri ale foamei, menite sa le aminteasca celorlalte 12 districte ramase de puterea Capitoliului si de urmarile nesupunerii lor.
Aceste Jocuri, presupun « tragerea » la sorti si sentinta la moarte a 23 din totalul de 24 de tributuri extrase din urne, cate 2 tributuri, o fata si un baiat din fiecare district. Cei 24 de tineri se vor lupta intre ei, pe un « camp » de lupta aranjat de catre creatorii jocului. In fiecare an altul.
Romanul se concentreaza asupra districtului 12, cei vizati fiind Katniss Everdeen si Peeta Mellark care vor face o schimbare in “scenariul” de an cu an, finalul, desi putin banuit, aducand totusi ceva nou. Peeta face parte dintr-o familie instarita, paine si carnea nefiind absente de la masa, pe cand Katniss, dupa moartea tatalui, a fost nevoita sa preia rolul, deloc usor, de « barbat » in casa. Peeta pare sa aiba sentimente profunde pentru eroina principala, de ceva timp.
« …-Un baiat frumos ca tine. Trebuie sa fie o fata deosebita. Haide, cum o cheama ? insista Cezar Peeta ofteaza…Ei, exista o fata. Sunt nebun dupa ea de cand ma stiu. Dar sunt sigur ca, pana la extragere, nici macar n-a stiut ca exist ….-Pai uite cum faci. Castigi si te intorci acasa. Atunci n-o sa te poate refuza, nu ? spune incurajator Cezar. -Nu cred ca o sa mearga. Victoria n-o sa fie de folos in cazul meu, zice Peeta. -De ce nu ? intreaba Cezar, derutat. Peeta se inroseste ca sfecla si raspunde balbaindu-se. -Pentru ca…pentru ca…ea a venit aici, cu mine. »
Ceea ce m-a impresionat pe mine in mod deosebit de placut a fost stilul de a scrie al autoarei, Suzanne Collins. Romanul Jocurile foamei e alegerea perfecta intr-o dupa-amiaza mohorata de toamna sau iarna, cand tot ce vrei e sa te bagi sub patura si sa uiti de orice altceva. Detaliile sunt din abundenta, nici nu e de mirare ca s-a decis transpunerea lor intr-un film.
Cartea se gaseste de cumparat la o librarie online la un pret special.

Jocurile foamei, Suzanne Collins

/ marți, 8 martie 2016 /
Putine erau sansele acestui roman ca sa ma impresioneze, in conditiile in care nu sunt mare amatoare de bestselleruri si nici n-am sa fiu vreodata. In consecinta, atunci cand Andreea a citit cartea in discutie si a ramas destul de placut impresionata, am zis ca n-as avea nimic de pierdut daca as incerca si eu prima parte din trilogia Jocurile foamei.
Despre poveste puteti citi pe o gramada de alte site-uri si chiar si pe acesta, asa ca n-am sa va dau prea multe amanunte. In speta, Jocurile foamei e un roman semi-apocaliptic, intr-un viitor sa zicem probabil, in care lumea e impartita in 13 districte dar ultimul a fost ras de pe fata Pamantului. Capitoliul e cel care guverneaza si face regulile dupa care se desfasoara, anual, competitia ce da numele cartii. Ma rog, nu pot spune ca sunt elemente de noutate in ceea ce priveste subiectul. Doar avem atatea alte opere care trateaza cam aceeasi idee, in maniere poate ceva mai diferite, cum ar fi, ca sa numesc doar una, O mie noua sute optzeci si patru. Cumva cred ca omul e dominat de ideea asta, ca, mai devreme sau mai tarziu, din cauza capacitatii sale enorme de a distruge Pamantul si resursele lui, o sa fie nevoie de o dictatura ca sa ne mai puna societatea la punct.
Oricum, ce as vrea sa zic eu despre acest roman suna cam asa: stilul de a scrie al lui Suzanne Collins seamana dubios de mult cu cel al lui Stephenie Meyer, iar aici nu ma refer, totusi, la naivitatea personajelor sau ceva de genul asta. Collins insista mult pe capacitatea lui Katniss de a supravietui in conditii extrem de neprielnice. Totusi, exista o poveste de dragoste care sa mai 'relaxeze' cititorul dar care, din punctul meu de vedere, in unele carti ar trebui sa fie completamente absenta, fiindca dilueaza mult din substanta subiectului. Bine, nu e neaparat cazul Jocurilor foamei, fiindca personajele care domina actiunea (Katniss si Peeta) sunt, pana la urma, adolescenti sau mai degraba, puberi in apropierea adolescentei. Aici ma intorc la ce ziceam despre stil, anume ca el parca e format ca sa fie inteles cat mai usor de tinerii sau cei foarte tineri din ziua de azi. Nu as vrea in niciun fel sa sugerez ca ei ar 'beneficia' de un vocabular mai limitat decat inaintasii lor, dar cred ca exista si un numar de cazuri in care lucrul acesta chiar se intampla. Asa ca, pentru mine a fost destul de anost sa citesc Jocurile foamei in maniera asta, insa pentru cei de 15-16 ani s-ar putea sa fie chiar tare fain.
Despre poveste nu am cum sa comentez absolut nimic negativ, ceea ce inseamna ceva exceptional, venind din partea mea, iar asta nu fiindca as fi eu cine stie ce somitate in domeniu, ci pentru ca sunt cititorul ala rau care, daca nu-i convine ceva, chiar zice mai departe si face recomandari negative. Dar treaba asta o fac doar la carti, care risca sa-mi piarda timpul. Pe de alta parte, am norocul sa ma numar printre acele persoane cu un loc de munca ce-i permite sa mai citeasca, deci chiar si daca ar fi romanul prost, tot nu mi-as pierde timpul, intr-un fel.
Pe scurt, cuvintele cheie ale romanului in discutie sunt suspans si mister, deci chiar o sa va tina legati de el daca incepeti sa-l parcurgeti, desi o sa va solicite rabdarea pana pe la pagina 80 si un pic. Dupa acest prag, insa, actiunea devine chiar captivanta.
Recomand Jocurile foamei cu multa caldura (desi ma asteptam sa ma dezamageasca, sincer!). Cartea poate fi achizitionata de la o librarie online prietenoasa.

Jocurile Foamei, Sfidarea

/ miercuri, 23 decembrie 2015 /





Am inceput cel de-al doilea volum din serie dintr-un entuziasm sincer.

Nu vorbesc prostii, chiar pot declara ca prima carte m-a impresionat macar cat de cat, si chiar daca am fost neplacut surprinsa de limbajul extraordinar de pueril si tipic american, oarecum similar seriei Twilight, pana la urma m-am lasat prinsa de povestea in sine.

Nu e si cazul Sfidarii, celui de-al doilea volum. Mi se pare extrem de prost scris. Pana si eu as fi putut sa-l redactez mai bine, iar eu nu am niciun fel de talent sau aplecare spre chestia asta.


Cartea e plina de momente siropoase cum spuneam si mai sus, tipic americane. Momentele in care Katniss o ia razna si urla de nebuna prin padure sau cele in care Peeta se enerveaza si pocneste tot ce prinde in jur ma fac sa cred ca adolescentii americani ori sunt isterici si au o nevoie urgenta de Zoloft sau Prozac, ori au un spirit teatral dus pana la paroxism, motiv pentru care si sunt intr-atat de idioti.


Am o singura rugaminte, pentru oamenii care apreciaza literatura macar putin mai complexa. Sa nu faceti, va rog, greseala de a va apropia de Jocurile foamei - Sfidarea. Cei care mai citesc aberatiile mele stiu ca nu am in obisnuinta sa divulg prea mult din subiect, insa ce vreau sa subliniez cu privire la tentativa asta odioasa de roman e ca ar fi putut fi o distopie chiar reusita... daca nu era scrisa intr-atat de prost si daca nu as fi abandonat-o pe la pagina 200. Nu mi-a atras interesul cu absolut nimic. E o carte inutila, scrisa clar pentru bani, doar din dorinta de a continua o serie care ar fi putut lua sfarsit la finalul primului volum. Nu pot sa inteleg exact ce o fi fost in capul autoarei, Suzanne Collins.


Daca, insa, sunteti interesati sa o achizitionati macar din curiozitate, cartea se gaseste la o librarie online cu preturi foarte bune, in oferta careia puteti descoperi multiple alte carti online, atat in romana, cat si in limba engleza.

 
Copyright © 2010 Cristina Vulpe, All rights reserved
Design by DZignine. Powered by Blogger