Se afișează postările cu eticheta librarie online. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta librarie online. Afișați toate postările

Jurnalul, Nicholas Sparks (The Notebook)

/ luni, 12 septembrie 2016 /

Citita: pe Kindle
Pret in EN, editie tiparita: nici 40 lei, la o librarie online

Nici nu stiu cum sa incep sa scriu despre acest roman. Filmul l-am vazut de atatea ori incat am pierdut deja sirul, asa ca, mai devreme sau mai tarziu, lectura cartii era inevitabila. Din start am sa spun ca exista cateva diferente notabile intre ecranizare si romanul propriu-zis, dar asta era oarecum de asteptat.

Povestea e la fel de frumoasa, personajele mi-au fost la fel de dragi...in alte cuvinte, pot sa spun ca e o lucrare perfecta pentru un weekend in care vrei sa te simti ceva mai sentimental.

Despre ce e vorba: Allie si Noah fac cunostinta in timpul unei veri. Ea era venita cu parintii la casa de vacanta din South Carolina, in timp ce el tocmai terminase scoala si lucra alaturi de tatal sau, in aceeasi localitate. Intamplarea face ca aceste doua suflete sa se intalneasca si (desi istoria dragostei lor initiale nu e accentuata cine stie ce in roman), bineinteles, sa se iubeasca. Totul le sta in cale. In primul rand, conditiile sociale ale celor doi sunt extrem de diferite, ea provenind dintr-o familie bogata si sus-pusa pe scara sociala, in timp ce el e fiul unui muncitor la fel ca oricare altul, avand resurse destul de limitate banesti. Parintii lui Allie o forteaza sa paraseasca, impreuna cu ei, oraselul din South Carolina, la finalul verii. Noah ramane devastat asa ca se inroleaza in armata si pleaca in cel de-al doilea razboi mondial.

Baiatul ii scrie fetei cate o scrisoare in fiecare zi, timp de cateva luni (in roman) sau un an (in adaptarea cinematografica). Ea nu-i primeste misivele, dintr-un motiv demn de mentionat abia cand are loc reintalnirea celor doi. In consecinta, ea incepe sa-si refaca viata in alt oras, departe de iubirea de o vara care i-a unit. Se logodeste cu un fiu de industrias, devenit avocat celebru si destoinic, care, desigur, in conformitate cu cerintele parintilor ei, are o avere ce nu poate fi trecuta cu vederea cu usurinta. Declicul are loc atunci cand ea observa in ziar un articol despre un barbat din South Carolina care a reconstruit o casa si care refuza sa o vanda, in ciuda multitudinii de oferte pe care o primeste.

Notez aici o mare diferenta intre carte si pelicula: in timp ce Noah si Allie isi traiesc vietile separat timp de doar 7 ani in film, in roman asta se intampla pe parcursul a mai multi ani, aproape 14 (deci dublu). Inteleg instinctul celor care au fost in spatele productiei cinematografice de a-i face pe cei doi sa arate mai tineri, pe de o parte pentru ca lumea poate e mai putin sensibilizata de cei mai in varsta care se indragostesc (aici referindu-ma la marile mase ce privesc la televizor), si pe de alta parte fiindca tinerii arata intotdeauna mai bine, si, deci au mai mare priza la public.
In alte cuvinte, in timp ce in film e prezentata o poveste de dragoste care reincepe inspre varsta exponentilorde 30 de ani , in carte avem o perspectiva diferita, data de faptul ca ei se apropie mai degraba de 40. Pe mine, una, lucrul asta nu m-a deranjat absolut deloc, mai ales ca eu cred ca dragostea poate aparea indiferent de factori derizorii ca statusul social, sexul, rasa si-asa mai departe, deci nu exista nici o limitare de varsta.

Per total pot spune despre aceasta carte ca m-a impresionat, dar din nou, as dori sa specific ca daca nu aveti o precadere inspre romanele cat de cat romantice, nu cred ca veti simti acelasi lucru. Nicholas Sparks e diferit de tipicul clasic al celor care scriu sentimental, prin faptul ca majoritatea cartilor sale se termina prost, ba chiar dezastruos, si-ti lasa o gaurica-n inima si-n suflet. Bineinteles, nu este acelasi caz si cu Jurnalul, in cazul in care va intrebati, insa oricum ar fi, tot nu e optimist finalul.

P.S.: Imi pare rau ca am absentat atata timp de pe blog, insa am fost plecata in Italia (despre care trebuie sa scriu, sper, saptamana asta) si nici nu am avut asa mult timp de citit, din pacate. :(

My Family and Other Animals, Gerald Durrell

/ marți, 6 septembrie 2016 /
Editie: Penguin Books
Numar pagini: 320
Limba: Engleza

Am fost putin cam sceptica atunci cand am inceput sa lecturez cartea in discutie, partial fiindca nu ma asteptam sa-mi placa intr-atat de mult, si partial pentru ca cineva mi-a recomandat-o in conexiune cu Peter Mayle. Dupa cum unii dintre voi cunoasteti, sunt o fana declarata a lui Mayle, mai ales deoarece scrie intr-o modalitate personala si hazlie, cu ajutorul careia reuseste sa se apropie de, cred, orice cititor.

Ei, Gerald Durrell are un stil ceva mai diferit, poate si pentru ca nu e chiar adaptat zilelor noastre, cand toata lumea-si exprima opinia liber, cu privire la orice. El insista mai degraba pe faze amuzante din care sa transpara comicul de situatie, si pe umorul bine cunoscut englezesc. Pana la urma, a reusit sa fie pe gustul meu, fiindca mai ales cel de-al doilea, that British humor, e bine pus la punct si descris magnific.

My Family and Other Animals (din titlu transpare cam ce fel de carte e aceasta, nu?) e prima colectie de istorioare amuzante dintr-o trilogie publicata de Durrell, ce are la baza aventurile sale impreuna cu familia, in insula Corfu. Fiindca nu prea-mi sta in fire sa dezvolt subiectul cartilor atat de mult incat sa nu mai fie cineva interesat de citirea lor, am sa zic doar ca am ADORAT fiecare personaj, in special catelul familiei, precum si marele grec inconfundabil, atat dupa chip cat si dupa caracter, Spiros.

Exista o serie de amanunte ce tin de biologie care-s strecurate printre intamplarile ale familiei, mai ales fiindca autorul era, chiar si la varsta aceea (intre zece si cincisprezece ani) preocupat de insecte si aproape tot ce inseamna organism viu. N-o sa va plictiseasca, insa, chiar asa mult cu aceste elemente, fiindca ele-s totusi aplicate la perspectiva unui baietel, nu a unui adult neaparat bine cunoscator.

E o carte simpatica, ce-si merita timpul petrecut in compania ei.

Violul, Joyce Carol Oates

/ marți, 30 august 2016 /

Pret in RO: nici 20 lei, la o librarie online
Pret in EN, editie tiparita: in jur de 9 Eur, la Bookdepository.co.uk

Prima oara trebuie sa recunosc ca titlul m-a indus un pic in eroare. Am avut tendinta sa cred ca e una dintre acele carti care trateaza sindromul Stockholm sau ceva similar, in asa fel incat femeia violata ajunge sa nutreasca sentimente pozitive pentru agresorul ei. Nu credeam, totusi, ca Oates ar fi capabila de asa ceva, si pana la urma s-a dovedit ca nu e.
Cartea asta e... cum sa zic? Razbunarea tuturor fetelor asupra carora s-au atintit vreodata ochii intr-un anume fel. Chiar nu cred sa mai fi simtit de multa vreme atata satisfactie la momentul terminarii unui roman, iar asta nu pentru actiunea in sine, ci pentru ca m-am simtit realmente razbunata.

Martine Maguire impreuna cu fiica ei (de 12 ani) aleg, in seara de 4 iulie, sa se intoarca acasa de la o petrecere din cartier trecand printr-un parc, o zona relativ rau famata. Ce se intampla acolo va puteti da seama dupa titlul explicit al romanului. Oates nu face nici exces de detalii, dar nici nu ne da senzatia ca lucrurile ar putea fi altfel decat sunt. Faptul ca o femeie alege sa treaca printr-un parc doar pentru a ajunge mai repede acasa nu inseamna ca o cauta cu lumanarea, asa cum au nesimtirea crasa unii locuitori din oras sa spuna despre ea, mai tarziu. Faptul ca e batuta si sta in coma aproape o saptamana, dupa care are o perioada lunga in care nu-si aminteste ce s-a intamplat, faptul ca fata ei de 12 ani a avut nesansa sa-si vada mama la pamant, violata in cele mai groaznice moduri posibile.. asta nu a contat pentru taranii din societatea aia limitata. Ce-a contat pentru ei a fost faptul ca 5 baieti de pana in 25-30 de ani aveau sa intre la puscarie din cauza unei, ziceau ei, femei usoare. Din pacate, insa, Teena nu era prostituata, iar cei apropiati stiau asta. Sotul ei murise de cancer in urma cu ceva ani, si chiar de avea actualmente o relatie normala..chiar nu era o femeie usoara.
Ah, ca alegea sa se imbrace ceva mai elegant? Asta e cumva o crima? Asta mi se pare cea mai mare aberatie, cand lumea spune ca cele care se imbraca intr-un anume fel cauta dinadins sa fie violate. Nu domle, femeile au voie sa se imbrace asa cum vor ele (ma rog, in limita decentei, in asa fel incat sa nu fie arestate pentru expunere indecenta), la fel cum barbatii au voie sa se imbrace cum vor ei. Cata vreme exista egalitate intre sexe, si, in general, intre orice tip de cetateni, NIMENI nu are dreptul sa altereze integritatea corporala a altcuiva fara sa isi primeasca pedeapsa. In plus, violul mi se pare o actiune primitiva, violenta, ANIMALICA, si care, in speta, demonstreaza faptul ca cel care a infaptuit-o nu a evoluat cu nimic de la cretacic incoace! Violul si pedofilia sunt realmente doua crime in cazul carora as milita PRO pedeapsa cu moartea.

O buna bucata din roman m-a deprimat, de asa maniera incat la un moment dat credeam ca n-o sa-l mai pot continua, pana cand lucrurile, dintr-o data, au luat o intorsatura complet diferita si l-am dat gata in curs de doua ore maxim (cu intreruperi). Nu vreau sa dau prea multe detalii fiindca e intr-atat de redus ca dimensiune incat as ajunge sa ii povestesc intreaga actiune. Totusi, un lucru o sa va zic cu siguranta: o sa va placa. Mai ales daca ati trecut vreodata printr-o situatie in care sa fiti nedreptatiti, sa fiti priviti in vreun anume fel sau pur si simplu sa fiti marginalizati pentru ceva ce n-ar trebui considerat neobisnuit, atunci o sa va placa nespus de mult.
Inca o data, poate fi cumparat (alaturi de alte carti online) la aceasta librarie.

Maestra runelor, Claudia Gross

/ luni, 25 ianuarie 2016 /
Maestra runelor
Fiindca am cartea asta cumparata de ceva vreme, m-am hotarat sa fac ceva curatenie prin biblioteca si sa ma intorc la romanele care m-au interesat la un moment dat. O sa recunosc ca am achizitionat opera in discutie din cauza descrierii de pe coperta IV, ceea ce pare superficial, dat fiind faptul ca, de obicei, citesc recenzii pe net inainte de a cumpara o carte. De data asta, insa, mi s-a parut intr-atat de interesant rezumatul respectiv, incat m-am lasat antrenata de asta.
Maestra runelor (Claudia Gross) nu e o carte neaparat usoara, dar nu e nici dificila. Nu prea am, din pacate, prea multe cuvinte de spus la adresa ei, iar asta e pentru ca m-a dezamagit destul de tare. Am facut o prostie ca m-am orientat doar dupa descrierea de la final. N-o sa zic ca e una dintre cele mai proaste carti pe care le-am citit vreodata, iar asta fiindca pur si simplu nu e. Dar autoarea asta m-a purtat prin tot felul de subiecte... N-am avut nici o finalitate, sincera sa fiu. Pe parcurs, am crezut ba ca e roman politist, ba ca e de dragoste, ba ca e de aventuri - nici nu imi mai dadeam seama. Nu mi-a placut asta, si vreau sa o spun pentru ca s-ar putea sa influenteze pe cineva. Nu e cea mai buna alegere, mai ales ca e, pana la urma, publicata in colectia de buzunar a editurii Rao, colectie care, din cate stiu, se ocupa cu genul thriller.
Ei, romanul asta n-a fost nici thriller, nici... nimic. Organizarea e teribil de proasta. M-ar fi atras subiectul, dupa cum ziceam mai sus, fiindca actiunea se desfasoara in secolul al XII-lea, iar eu sunt o mare amatoare de fictiune istorica. O carte buna din acest gen e, spre exemplu, Calatoria mincinosilor, care dati-mi voie sa va spun ca nici nu se compara cu Maestra runelor. De asemenea, m-as fi putut simti atrasa de semi-paranormalul din cartea asta, dar n-am fost. Un grup de tarani care inca mai cred in zeitati ancestrale, niste femei care detin puteri mai mult sau mai putin notabile dar care-s mai mult puternic legate de natura, si intr-un final, o crima care putea sa fie mult mai interesanta... cam la asta se rezuma intreaga actiune.
Pe mine, personal, m-a dezamagit. Dar, pentru ca eu sunt convinsa ca gusturile difera de la om la om, as dori sa ofer aceasta carte oricarei persoane mi-o cere, cu conditia sa fie din sau in Iasi la momentul in care i-o predau. M-am cam plictisit sa arunc bani pe transportul romanelor date la concursuri sau nu, mai ales ca mi s-a intamplat de chiar multe ori ca acestea sa nu fie ridicate de la posta. In consecinta, imi pare rau pentru asta, dar aleg sa dau cartea mai departe in Iasi, zona Centru, daca e posibil. Dati-mi un comentariu mai jos daca o doriti. E in stare buna, am cumparat-o de noua, si am citit-o o singura data (evident).
In aceasta activitate pe care o initiez astazi ma va ajuta o anumita librarie online, in oferta careia puteti descoperi un numar cu adevarat impresionant de carti online, inclusiv in limba engleza. Let me know if you want the book.

Edward, Jurnalul unui hamster, Miriam Elia si Ezra Elia

/ /

O prietena foarte buna de-a mea, Roxana, lucreaza la o librarie din Palas Iasi, respectiv Librarium. Acolo imi petrec, uneori, multe ore, in compania unor carti precum si a unei cafele sau a unui ceai (facut de librari, la fata locului). E un loc linistit, pe care vi-l recomand, mai ales daca sunteti singuri intr-o dupa-amiaza de duminica si nu aveti cum sa va petreceti timpul. Muzica este absolut superba, variind de la jazz sau blues, uneori chiar clasica. Atmosfera este calma, plina de pace, si pur si simplu ador sa fiu inconjurata de carti. Sunt convinsa ca o sa am si o mare problema cu plasarea lor, atunci cand o sa plec de aici.
Ei, intr-una dintre aceste dupa-amieze in care nu aveam nici chef de iesit in oras, nici chef de vazut oameni, am purces la locul sus-mentionat si, desi, la acea vreme, inca mai citeam, in paralel, Planeta mediocrilor de Ioan Grosan si Deadlocked de Charlaine Harris, am luat pur si simplu o carticica de pe raft si am terminat-o chiar acolo.
Edward Jurnalul unui hamster mi s-a parut foarte amuzanta. E hilara, simpatica, m-a destins, iar la final chiar imi parea rau ca nu a fost mai lunga. Totusi, chiar si dimensiunile reduse reflecta foarte bine inclusiv durata vietii unui animalut de companie din aceasta clasa. Am avut vreo trei hamsteri (dintre care primul a fost cel mai dragalas si afectuos si de care imi amintesc cu  nostalgie) si imi plac la modul cel mai sincer, dar cred ca nu sunt neaparat cele mai nimerite animale de companie. Traiesc mult prea putin si atasamentul subinteles fata de ele se pierde degeaba. Un caine ar fi, cu siguranta, mai nimerit, dat fiind ca poate atinge si varsta de 20 de ani (bine intretinut, desigur).
Jurnalul lui Edward este redactat in hamstereza, iar autorii sunt doar traducatorii acestei limbi. M-a amuzat teribil informatia asta si mi s-a parut ca a facut totul, cumva, mai veridic. Sunt cateva momente frumoase in carticica asta, desi marea majoritate a actiunii se petrece in cusca lui Edward, care e, pe de o parte, un loc sigur, dar, pe de alta parte, o inchisoare ingrozitoare. Edward are marele defect de a gandi si, in plus, mai are si asteptari mari de la cei din jur. Nu o singura data incearca sa stabileasca diverse contacte lingvistice cu pisica sau cu alt coleg... dar eforturile ii sunt in zadar, pentru ca, se pare, e singurul mai inzestrat din punct de vedere intelectual.
Mai aveam putin si izbucneam in ras in librarie cand am citit ca, hotarand sa tina greva foamei ca sa le arate proprietarilor ca se simte ca intr-o inchisoare, dupa cinci minute ametea si intra in depresie. Nu pot sa zic decat ca recunosc toti hamsterii in el, cel putin la capitolul mancare. Fara exceptie, toti erau mari amatori de seminte de floarea soarelui, de bostan si alte semincioare, lucru care se intampla, bineinteles, si in cazul lui Ed.
Desene sugestive, destul de realiste, insotesc actiunea cartii. Chiar daca ele sunt cat de cat naive, reusesc destul de bine sa descrie simplitatea vietii unui hamsterel. Edward, desi posac, singuratic si foarte neprietenos, are nasucul in forma de inimioara ** aceasta descoperire m-a facut sa exclam, fara sa vreau, in conformitate cu natura mea feminina, "oh, ce dulce!". O recomand. O puteti citi foarte repede si o sa va relaxeze, cu siguranta.
Cartea de fratii Elia se poate achizitiona de la o librarie online, in oferta careia puteti descoperi multiple alte titluri de carti online, inclusiv in limba engleza.
 
Copyright © 2010 Cristina Vulpe, All rights reserved
Design by DZignine. Powered by Blogger