Se afișează postările cu eticheta stieg larsson. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stieg larsson. Afișați toate postările

Barbati care urasc femeile (sau Girl with the Dragon Tattoo)

/ luni, 6 iunie 2016 /
Pret in romana: volumul 1  49 lei, iar volumul 2 15 lei, la o librarie online
Editura Trei
Pret in engleza: 46,34 lei, la aceeasi librarie online (de data asta chiar renteaza sa o cumparati in engleza, dat fiind ca e intr-un singur volum si acesta costa chiar mai putin decat primul, in limba romana)
Editura Quercus Publishing

Admit din start faptul ca m-am apucat de citit aceasta carte deoarece chiar mi-a placut filmul si am vrut sa vad cam cat de multe amanunte au respectat americanii. Ecranizarea scandinava deja imi placuse mult, cea americana chiar mai mult, astfel incat m-am gasit intrigata de acest Stieg Larsson, despre care nu stiam absolut nimic si pe care mi-am dorit sa-l fi cunoscut, dupa ce-am inchis cartea.
Povestea e FIX aceeasi ca in versiunea americana. Desigur, cu unele mici, dar mici diferente, pot sa spun ca ecranizarea respecta intocmai romanul, motiv pentru care am riscat sa devin putin cam plictisita. Data viitoare n-o sa mai fac greseala asta. La "Fata care se juca cu focul" n-am sa mai vad intai filmul, pentru ca apoi sa citesc cartea, deoarece soarta m-a scutit de ecranizarea suedeza (n-am avut sansa sa-l prind pe la televizor), asa ca sunt o norocoasa.

Barbati care urasc femeile e o carte realmente antrenanta. Naratorul nu te lasa nici bine sa respiri ca te si baga in vreo actiune de vreun fel, totul se petrece fara pauze plictisitoare si cititorul devine realmente curios cu privire la rolurile jucate de unele dintre personaje, in presupusa crima ce a avut loc in anii '60.

Povestea cred ca o stiti deja. Jurnalistul Mikael Blomkvist este angajat, in urma unui scandal ziaristic, de un oarecare Henrik Vanger, ca sa dezlege misterul disparitiei sau omuciderii nepoatei celui din urma, acum mai bine de patruzeci de ani. Pentru acest lucru, Mikael trebuie sa se mute intr-un orasel uitat de lume (Hedestad), de fapt pe o insula uitata de lume (Hedeby), unde sa-si realizeze investigatiile. In alte cuvinte, el trebuie sa-si abandoneze traiul confortabil din Stockholm, pentru a se retrage intr-o zona impropice din mai toate punctele de vedere - exista probleme si cu incalzirea, si cu electricitatea, si cu internetul sau mai ales semnalul de la telefonia mobila.
Pe masura ce incepe, incet dar sigur, sa dezlege itele unui mister aparent irezolvabil, Mikael incepe sa fie amenintat, indirect, de o prezenta pe care nu o cunoaste, care, insa, ii face tot felul de sicane, acestea agravandu-se pana la momentul in care barbatul este aproape impuscat de cele trei gloante care-i sunt destinate pe un camp din apropierea locuintei sale. Cineva nu doreste sa se afle cine a omorat-o pe Harriet Vanger, in 1964. O fi ea moarta sau o fi doar disparuta? O fi fost rapita sau o fi plecat de buna voie? Acestea sunt intrebarile care nu-si gasesc, in aparenta, raspunsul.

In cercetarile pe care le intreprinde, el ajunge sa fie ajutat de o oarecare Lisbeth Salander, eroina care a inspirat traducerea in engleza sub forma "Girl with a Dragon Tattoo". Nu pot sa va explic cat de mult o ador pe Lisbeth Salander. Cred ca ati intuit, poate si dintr-o parere exprimata de mine asupra unei carti de Oates, ca URASC violatorii si pedofilii si as pleda pentru uciderea lor (in orice forma, preferabil cat mai sangeroasa si cruda) la orice ora din zi si din noapte. Asa ca, atunci cand Lisbeth decidea sa se razbune pe rahatul de avocat pe care il avea, din pacate, si care mai era si tutorele ei pe deasupra (respectiv ca-i controleaza toate finantele)...eu jubilam. Nu exista cruzime destula in lume care sa faca dreptate victimelor persoanelor de genul asta.

In alta ordine de idei, mi-ar fi placut, poate, mai mult sex in cartea asta a lui Larsson. Daca tot n-a fost zgarcit cu detaliile cat de cat brutale, atat a lucrurilor care i se infaptuiesc lui Lisbeth, cat si a celor pe care ea le infaptuieste, precum si cu amanuntele cu privire la crimele ce se vor fi descoperit... putea macar sa-mi dea ceva mai multe detalii din patul cuiva cu altcineva, asta ca sa nu va povestesc chiar toata actiunea!

Mi-a placut aceasta carte deoarece:
- nu m-a plictisit;
- actiunea a fost alerta si m-a tinut lipita de roman;
- am fost realmente curioasa sa vad care-s diferentele fata de film;
- as fi fost cu siguranta curioasa sa aflu cine a omorat-o pe Harriet, daca n-as fi stiut asta deja din cele doua ecranizari pe care le vizionasem.
Nu am sa-i reprosez absolut nimic, la acest moment. Nu e o carte perfecta, deoarece s-ar putea sa nu faca parte dintr-un gen pe care multa lume sa-l agreeze. Actiunea se desfasoara, poate, prea rapid, si uneori nu exista destula descriere, insa pe mine ma incanta cat de cat lucrul asta. N-am de gand sa-mi petrec viata citind sute de pagini de descriere, am de gand sa mi-o petrec imaginandu-mi aventuri! Si, pana la urma, asta e Barbati care urasc femeile, o carte buna de aventuri.

Beautiful!

Fata care s-a jucat cu focul, Stieg Larsson

/ marți, 15 martie 2016 /
Tot anul asta am citit prima parte din trilogie, si dat fiind ca in ultima vreme s-a petrecut o serie de evenimente mai mult sau mai putin debusolante, nu am apucat sa scriu cateva randuri despre parerea mea cu privire la cea de-a doua carte.

Mie imi place cum scrie Stieg Larsson, desi am vazut ca internetul e plin de pareri impartite. Sau, de fapt, trebuia sa spun ca imi place cum a scris S.L., luand in considerare sfarsitul lui mai putin placut. Dupa ce am avut o experienta chiar frumoasa cu primul roman, am decis ca nu trebuie sa mai astept mult (nu de alta dar am, ca oricare alt om, probleme cu memoria) si am purces la parcurgerea celui de-al doilea. Lisbeth Salander ma ucide, oameni buni! Dezvolt o reala fascinatie pentru ea, deoarece mi se pare unul dintre cele mai interesante personaje create vreodata de un autor. E drept ca Larsson scrie cam cinematografic si e la fel de drept ca cei care nu-s mari fani Dan Brown n-au sa-i agreeze stilul... dar daca ignoram chestiunea asta, ajungem la concluzia inevitabila ca povestea e cu adevarat captivanta.

Cam care e treaba: Dupa cum stim *sau nu* din primul roman, Lisbeth se pricopseste cu o suma de bani impresionanta, cu ajutorul careia isi poate permite o binemeritata vacanta. Intr-un final, insa, se intoarce pe tarmul suedez, la scurta vreme dupa acest fapt intamplandu-se diverse lucruri care converg spre...tadam..faptul ca e acuzata si urmarita de politie, pentru o dubla crima (si nu numai). Desigur, aici intervin multe, dar multe detalii pe care mi-e absolut imposibil sa vi le povestesc, atat din cauza numarului lor impresionant, cat si fiindca as taia din farmecul lor.

Pe scurt, ce as vrea sa va spun e ca Fata care s-a jucat cu focul are o actiune antrenanta, ce te tine cu sufletul la gura, si ca pana si personajele noi sunt fascinante, iar aici ma refer mai ales la cele negative. Incerc sa va recomand sa nu urmariti niciunul dintre filmele produse pana acum, daca doriti sa cititi cartea, fiindca, si imi pare rau sa recunosc asta, atat versiunea europeana cat si cea americana respecta destul de bine sirul povestii. Din fericire, deocamdata nu a iesit pe piata versiunea americana a romanului in discutie, dar sunt convinsa ca nu vor mai astepta mult producatorii pentru acest lucru.

Cartea se gaseste la o librarie online la pretul de 55 lei.

Cum m-am reîndrăgostit de Lisbeth Salander

/ luni, 22 februarie 2016 /
Era, cumva, de așteptat să ajung și la cel de-al treilea volum din această serie, care mi-a stat alături în anul care a trecut și de care am reușit să mă atașez fără speranță. Mai ales după ce am parcurs și Fata care s-a jucat cu focul, am simțit o nevoie stringentă de a ajunge la deznodămîntul poveștii, deși îl cunoșteam deja, într-o oarecare măsură, după vizionarea celor trei filme suedeze (cu Noomi Rapace!).
Ultima carte din trilogia Millenium, scrisă de deja arhicunoscutul Stieg Larsson, se numește Castelul din nori s-a sfărîmat și a primit recenzii mai mult sau mai puțin împărțite. Cel puțin din ce am citit pe internet, există și o serie de persoane care nu au agreat îndeosebi stilul scriiturii și acțiunea propriu-zisă al acestui volum, dar eu nu mă număr printre ele, declarîndu-mă o fană eternă a thrillerelor suedeze în general și a lui Larsson în particular.
Ce face Lisbeth Salander în cazul acesta? În prima parte a romanului, mai nimic. Există, într-adevăr, unele porțiuni puțintel plictisitoare pe care nu am cum să le neg, care tratează spionajul și contraspionajul în Suedia, astfel că cititorul poate avea tendința să adoarmă, nițel. Am trecut repejor peste ele, recunosc, poate puțin cam superficial, fiindcă cea care m-a animat din totdeauna este eroina principală, atît de neobișnuită și ieșită din comun încît nu am cum să nu mă simt veșnic apropiată de ea. De asemenea, cartea abundă în personaje feminine puternice, dintre care pot enumera pe Erika Berger (always loved her, deși a fost multă vreme amanta aproximativ oficială a lui Mikael Blomkvist și nu sunt neapărat de acord cu o astfel de atitudine) și Annika Giannini, sora lui Blomkvist și avocat specializat în drepturile femeilor. Amîndouă sunt superbe.
Lisbeth luptă pentru viața ei în Castelul din nori s-a sfărîmat, viață care numai ușoară nu a fost, după cum ne-a fost relevat în celelalte două volume anterioare. Ironia face ca ea să fie internată în același spital cu Zalachenko, infamul terorist/spion care, accidental, mai e și tatăl ei. Așa cum ziceam mai sus, există unele elemente care se apropie vertiginos de granița cu fantezia, dat fiind faptul că e puțin cam dificil să fii împușcat în cap și să îți păstrezi memoria fotografică la același rang inimaginabil. Oricum, suspansul e la cote extraordinar de înalte, mai ales că nu mai avem în prim plan doar povestea lui Salander, ci și cea a lui Berger, spre exemplu, care, în culmea bătăliei pe care o poartă cu noul ei job, mai e și urmărită de un personaj misterios. Un alt dezavantaj ar fi, din punctul meu de vedere, timpul practic petrecut de cele două personaje principale alături, respectiv de Salander și Blomkvist. Ăștia doi își fac treaba foarte bine separat, comunică cu rezultate remarcabile prin intermediul laptopurilor, dar momentele în care înfăptuiesc ceva clar împreună sunt deosebit de rare, lucru care se petrece în cazul celor trei romane.
Acum, că am ajuns la final, vă recomand seria Millenium pentru că e un thriller de o calitate destul de rară, pentru că vă va ține cu sufletul la gură în multe momente ale lecturii și, nu în ultimul rînd, pentru că Lisbeth Salander kicks some major ass.
De cumpărat de la o librărie online. Găsiți aici o multitudine de cărți online, la reducere.
 
Copyright © 2010 Cristina Vulpe, All rights reserved
Design by DZignine. Powered by Blogger