Se afișează postările cu eticheta baraba par lagerkvist recenzie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta baraba par lagerkvist recenzie. Afișați toate postările

Baraba, Par Lagerkvist

/ vineri, 3 ianuarie 2020 /

Aveam cartea asta in biblioteca de mai bine de cinci ani. De fapt, daca stau bine si ma gandesc, cred ca o aveam de dinainte sa termin facultatea - adica de dinainte de 2011. Oh wow, de vreo 8-9 ani.

Mai intai, sa explic de ce mi-a luat atat de mult timp sa o citesc. In ultimul deceniu, am trecut printr-o perioada in care nu am fost interesata in mod particular de religie, mai ales de cea crestina. Religiile, in general, au fost o mare pasiune pentru mine cand eram in liceu, cand am avut un optional de istoria religiilor. Imi placea la nebunie sa citesc despre orice religie de la cea a egiptenilor antici pana la cea azteca.

Odata cu maturizarea mea, insa, m-am schimbat mult, si recunosc ca nu mai am nici multa rabdare cand vine vorba de carti de non-fictiune (cum ar fi Istoria religiilor de Mircea Eliade).
Pe masura ce m-am indepartat de religie, am devenit putin sceptica si poate si cinica. Mi-a fost teama sa citesc cartea asta, intr-o oarecare masura, pe de o parte pentru ca nu voiam sa stiu povestea lui Baraba, si pe de alta parte pentru ca intuiam ca avea sa imi trezeasca un interes pentru religia crestina, din nou.

Ei, n-a fost cazul cu aceasta carte, dar e adevarat ca, in ultimul an, am citit mult mai multe lucruri care au legatura cu religia. In prezent citesc (doar duminica) Biblia catolica, am citit cateva carticele cu pilde, iar acum iata ca am citit si asta - da, stiu, foarte surprinzator pana si pentru mine.

Titlu: Baraba
An aparitie: 2001
Pagini: 144
Colectie: Cartea de pe noptiera

Subiect

Oricine a fost crescut crestin stie cine e Baraba.  In caz ca nu va mai amintiti, e vorba de cel care a fost iertat si lasat liber, pentru ca in locul lui sa fie rastignit Isus Cristos. Numai cand te gandesti la asta, iti poti imagina ce impresie isi puteau face urmasii Invatatorului despre el.

Cartea explica destul de bine faptul ca, la acel moment, cu greu au inteles crestinii de ce era nevoie de sacrificiul lui Cristos. E nevoie de timp si multa perseverenta ca sa isi revina dupa aceasta trauma si ca sa inceapa sa se organizeze.

Baraba nu simtea nimic in particular pentru Isus Cristos, nici nu-i cunostea numele. Dar dupa ce a fost eliberat, a mers pe Golgota ca sa vada sfarsitul vietii lui Cristos, si a observat ca in momentul in care El si-a dat duhul, cerul s-a intunecat si s-a facut complet intuneric pentru o clipa, in mijlocul zilei. Singurul mod prin care si-a dat seama ca n-a fost o halucinatie e prin reactia soldatilor romani care supervizau lucrurile la fata locului, si care s-au speriat, la randul lor, de acest fenomen.

Imagine via episcopiaslatinei.ro


Pe parcursul cartii, Baraba trece prin tot felul de intamplari, care mai de care mai ciudate, mai ales pentru un cititor din zilele noastre. Evident ca era un infractor si ca de asta era prizonier. Problema lui cea mai mare e ca, spre deosebire de ceilalti crestini cu care ajunge sa interactioneze, nu reuseste sa faca o conexiune cu Dumnezeu. Incearca, si nu vreau sa dau prea multe detalii aici, dar ii e foarte greu. Provenind, probabil, dintr-o gandire extrem de pragmatica, de supravietuire, gaseste a crede in ceva ce nu pare sa existe un lucru foarte dificil, daca nu imposibil.

Parerea mea

Anul asta mi-am propus sa citesc 100 de carti, si de asta reusesc, in sfarsit, sa ajung si la cele pe care le-am avut in biblioteca de foarte multa vreme.
Tot umbland pe Goodreads dupa ce terminasem aseara romanul, am dat peste multe review-uri care acuza scriitorul de a fi scris cartea asta foarte prost.

Evident ca nu vreau ca parerea mea sa fie diferita doar asa, fiindca am eu chef sa fie diferita. Dar sincer, mie mi s-a parut o carte scrisa foarte bine, si pe deasupra, extrem de realista. Unii au fost, probabil, deranjati de faptul ca Baraba nu pare sa aiba o parere in particular cu privire la multe lucruri care i se intampla sau care se intampla fara ca el sa le poata controla.

Atunci trebuie sa intreb - nu asa e si viata noastra? Nu suntem, multi dintre noi, impasibili la lucruri care ar trebui sa ne emotioneze sau care sa aiba un impact mai mult sau mai putin puternic asupra noastra? Nu trece viata pe langa noi, mai degraba decat sa o traim?

Eu cred ca momentele astea in care Baraba pare sa nu traiasca sunt extrem de realiste. Plus de asta, trebuie luat in considerare stilul de viata pe care oamenii il aveau atunci. Repet, nu prea credeau chiar foarte mult in misticism (iar o religie monoteista, pfai!), si nici nu aveau o constiinta a bunului sau raului asa cum o avem noi. Sigur, exista politie si exista judecata, pentru ca altfel ar fi fost o debandada totala, insa nu cred ca-si ziceau constient, asa cum o facem multi dintre noi astazi, sa nu facem rau.
Pana si cei mai aprigi atei isi zic asta, si nu pentru ca le e teama ca o sa li se intoarca - ci pentru ca stim cu totii ca asa e normal, asa e nobil, sa nu facem rau nimanui, pe cat posibil. Ei, eu cred ca oamenii aveau o gandire diferita pe atunci - nu-si doreau nici raul aproapelui, insa nici nu isi puneau foarte mari probleme daca trebuiau sa-l cauzeze pentru beneficiul propriu.

Exista o femeie la inceputul cartii cu care Baraba leaga o oarecare legatura si care pare cumva insignifianta. Respectiva aproape ca se indragosteste de el, dar sa nu exageram - iar am avut impresia ca parca oamenii nu simteau la fel ca noi, in afara de crestini. Femeia are, si ea, o gandire foarte practica, dar nu dau mai multe detalii. M-a surprins asta.

Oamenii din ziua de azi au mult mai multa sensibilitate decat stramosii nostri, dupa parerea mea. Nu zic ca e normal sa empatizezi cu persoane pe care nu le-ai vazut niciodata (adica sa suferi de fiecare data cand vezi stirile). Dar cred, de fapt sunt sigura, ca daca nu ar fi existat crestinismul, nu am fi avut valorile pe care le avem astazi.

Eu cred ca asta transpare din toata cartea. Cu toate ca Baraba e un personaj destul de dificil si nu iti vine usor sa-ti placa de el, cumva intelegi ca el e 'ceilalti', cei care nu inteleg ca Isus Cristos inseamna iubire, in primul rand. De asta spun ca, din punctul meu de vedere, cartea e scrisa chiar bine. Nu m-am plictisit deloc citind-o.

Din cate am observat, Baraba nu se prea mai gaseste de cumparat decat la anticariate. Pacat de colectia asta, Cartea de pe noptiera, fiindca unele titluri sunt absolut geniale (Porumbelul de Suskind tot din asta face parte). Ar trebui sa se reediteze periodic. Desi mi-ar placea asta, realizez ca e aproape imposibil - cand nu exista cerere, nici nu e nevoie de oferta. Cei mai multi oameni din lume citesc 1-2 carti pe an, iar la noi in Romania, aceasta cifra cred ca se apropie de 0.

O sa mai scriu aici pe parcursul anului asta de schimbari - desi nu cred ca mai citeste nimeni blogul asta. :)
Happy reading tuturor celor care au trecut pe aici, si un 2020 mai bun decat 2019 din toate punctele de vedere!

C
 
Copyright © 2010 Cristina Vulpe, All rights reserved
Design by DZignine. Powered by Blogger